Dacă ştii cine sunt cei de la Liberty Walk, înseamnă că ai întâlnit minim o dată o creaţie de-a lor (creaţiile lor nu se uită uşor). Dacă nu ai auzit de ei, iată aici câteva opere semnate de tunerii japonezi: Nissan GT-R, Ferrari 458, Nissan GT-R, Ferrari 458 (ceva ne spune că au o afinitate pentru Nissan GT-R şi Ferrari 458…). Aah, şi un Ferrari F40.
Acum ne concentrăm atenţia către ceva diferit. Un Lamborghini Aventador. Şi nu oricare Aventador, ci unul dintre cele 100 de exemplare Anniversario (cunoscut de cei cu spirit tocilăresc ca LP720-4).
Cel mai probabil, motorul V12 de 6,5 litri a rămas la cifra 720 CP (0-100 km/h în 2,9 secunde, 350 km/h), însă partea estetică a primit tratamentul Liberty Walk: s-a renunţat la galbenul versiunii speciale şi s-a adoptat albastrul deschis, s-a lăţit un pic caroseria, s-au pus jante mai mari şi un eleron cât o zi de post.
Şi, în cazul lui Aventador, cei de la Liberty Walk au colaborat cu cei de la Armytrix, care au montat o evacuare menită să facă (şi mai) auzit V12 în toată splendoarea sa. Flăcările apocaliptice fac, şi ele, parte din pachet.
Nu putem să ne abţinem de la a te întreba: dacă ai dispune de un model exclusivist al unui producător exclusivist, te-ar lăsa inima să îl duci la un atelier de tuning? Apropo, preţul pentru acest kit de conversie este de circa 29.000 €. Nu că asta te-ar interesa foarte mult dacă ai fi posesor de Aventador.
Sursa: Marchetinno