În perioada anilor ’30-’50, din atelierul parizian al italienilor Figoni & Falaschi au ieşit peste 1.000 de caroserii extravagante, care echipau şasiuri de renume ale epocii: Delahaye, Delage, Talbot Lago sau chiar foarte rarele Duesenberg.
Modelul de faţă este o reinterpretare a unei maşini din 1937, construită de Giuseppi Figoni pe un şasiu Delahaye şi a cărei valoare este estimată la mai mult de un milion de dolari. De această dată, şasiul şi motorizarea provin de la un Chevrolet Corvette model 1997 (de fapt, o maşină care a trecut printr-un accident…). Mai multe companii americane, specializate în customizare şi accesorii after-market, au contribuit la realizarea acestui automobil fascinant, sub supravegherea lui Terry Cook, fostul editor al revistei americane Hot Rod în anii ’70.
Pentru ca exteriorul să aibă un aspect cât mai apropiat de al unei bărci de viteză, firma Superior Custom Classics a realizat stinghii special laminate, din lemn de stejar, lipite peste suprafaţa din fibră de sticlă a caroseriei printr-un liant special, care se foloseşte la fabricarea ambarcaţiunilor. De asemenea, vopseaua folosită este una specială, la fel ca şi lacul aplicat deasupra, în timp ce interiorul din piele este de provenienţă BMW. "Aripile" roţilor au fost fabricate separat, din fibră de sticlă, iar sistemul de direcţie a presupus modificări importante pentru a permite virarea pneurilor în interiorul pasajelor.
Despre preţ nu există încă informaţii, însă pentru cei interesaţi această maşină este disponibilă sub formă de kit car.