Cele mai uşoare jante

Autor: Oraan Mărculescu 31 aug. 2008 Tuning auto

Până acum fibra de carbon nu era folosită complet la realizarea unei jante, fiind combinată cu magneziul, dar şi în acest caz greutatea ajungea până la 5 kilograme. Dar japonezii au facut-o. Au realizat o jantă complet din fibră de carbon destinată automobilelor, fiind chiar mai uşoară decât una specifică motocicletelor de curse, şi în acest caz, comparativ cu janta roţii din faţă.

Potrivit comunicatului de presă japonez, s-a folosit o nouă tehnică de aplicare uscată a fibrei de carbon care face roata suficient de rezistentă. Pentru ce, nu au declarat. Dar dacă aveţi 12.000 de dolari pentru setul de patru bucăţi le puteţi cumpăra pentru a le testa prin intersecţiile cu linii de tramvaie de la noi din ţară. Şi ne spuneţi cum au rezistat.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide