Nu este prima dată când ai văzut imensităţi din astea. La un moment dat am găsit un Chevorlet Camaro cu jante de 32 de inci. Acum trecem la un alt nivel: din cele spuse de băieţii de la autoevolution.com, acest Cadillac SRX aparţine rapperului Hell Rell, membru al trupei The Diplomats.
Hell Rell preferă jantele mari, aşa că Forgiato i-a îndeplinit dorinţa cu acest set de jante cu diametru de 34 de inci. „Au un look care pare lipsit de efort, dar nu ignoră efortul [manufacturării]”, explică cei de la Forgiato. Noi vedem nişte jăntoace roz de 34 de inci. Pentru noi e suficient atât, fără nicio explicaţie.
Dacă te întrebi de ce vezi din ce în ce mai multe exemple de modele donked out, ei bine, acesta este modul unora (în speţă afro-americanii) de a-şi etala avuţia. Sechela se trage tocmai din anii ’90, când prima schimbare pe care o făceai maşinii, ca să câştigi respect în cartier, era un set de jante. Cu cât mai mari şi mai aurite, cu atât mai bine.
Şi nu, nu sunt cele mai mari jante puse vreodată pe o maşină donked out. Cele mai mari au 50 de inci diametru. Cel puţin până în momentul de faţă.