Lancia, amore mio! Istoria producătorului auto italian

Lancia s-a orientat tot mai mult spre sporturile cu motor. Profitând de ruptura intervenită între Alberto Ascari şi Scuderia Ferrari în 1954, Lancia l-a primit în echipă şi i-a pus la dispoziţie mai întâi un Lancia D24 Spider, cu care a câştigat cursa Migle Millia, apoi un monopost de Formula 1 proiectat tot de către Vittorio Jano. La volanul monopostului Lancia D50, Ascari avea să reuşească atât un pole position, cât şi cel mai rapid tur de circuit, înainte ca o defecţiune la ambreiaj să forţeze abandonul. Din păcate, dublul campion mondial de Formula 1 nu avea să concureze pentru Lancia decât alte patru curse, sfârşind într-un Ferrari 750 Monza de test la începutul lui 1955. Şocată şi strâmtorată financiar, familia Lancia urma să cedeze apoi toată tehnologia către Scuderia Ferrari, ieşind din Formula 1. Ferrari D50-ul cu care Fangio urma să câştige în 1956 era de fapt o Lancia D50 modificată…

Iată şi monopostul de Formula 1 Lancia D50 din 1954

Lancia a ajuns mai întâi în braţele unei companii de ciment (1955), sub patronajul căreia s-a născut totuşi legendara Fulvia, o berlină lansată în 1963 care a reuşit să câştige titlul în IRC (1972), dar şi inima pasionaţilor auto, inclusiv a jurnaliştilor britanici, care o numeau „o maşină de precizie, un adevărat tur de forţă ingineresc.” Apoi marca a ajuns în braţele veşnicului concurent Fiat (1969), şi a început să-şi revină, mai întâi asamblând o versiune mai bine dotată a modelului de clasă mini Fiat A112 Autobianchi, apoi lansând berlina de clasă superioară Beta. Dar mitul Lancia va fi reclădit de Stratos, care urma să şocheze fanii WRC.

Singurul scop al Lanciei Stratos a fost acela de a câştiga raliuri. Şi l-a îndeplinit cu vârf şi îndesat

Prototipul Lanciei Stratos a fost desenat de nimeni altul decât Nuccio Bertone, în 1970. Lansată în producţie în 1973, ea a fost prima maşină construită în mod special pentru a concura la raliurile internaţionale. Cu un motor transversal montat central-spate, de 2.4 litri şi 190CP/230 Nm, preluat de la Ferrari Dino V6, Stratos a luat lumea motorsportului prin surprindere, câştigând titlul la WRC în 1974, 1975 şi 1976 cu pilotul italian Sandro Munari, precum şi titlul european în 1976, 1977, 1979 şi 1980, ca să nu mai amintim de campionatele din Franţa şi Spania.

Retrasă din raliuri pentru a face loc lui Fiat 131 Abarth, Stratos rămâne şi astăzi una dintre acele maşini care sunt uşor de recunoscut indiferent de vârsta pasionatului auto, forma ei fiind nemuritoare.

Alain Delon şi Mireille Darc, lângă o Lancia Stratos

Desenată de Giorgetto Giugiaro, cel care desenase deja VW Passat, Golf şi Scirocco, dar şi Lotus Esprit, Audi 80 şi Alfa Romeo Alfetta GTV, superba Lancia Delta avea să intre în producţie în 1979 şi să câştige imediat, în 1980, titlul de Maşina Anului în Europa. Lansată ca un hatchback cu motorizări de 1.3 75CP şi 1.4 litri 85CP, tracţiune faţă şi motor transversal, Delta avea să devină foarte repede un reper în motorsport. Odată cu 1982, Lancia prezintă primul prototip Delta 4×4, iar din 1983 apare şi versiunea Delta HF: supraalimentată cu turbocompresor, motor de 1.6 litri şi 130 CP, viteză maximă 190 km/h. Dacă modelele iniţiale erau leneşe, versiunea HF turbo efectua un 0-100 km/h în 8.7 secunde, iar versiunea HF integrale 16V reuşea acelaşi lucru în doar 5.7 secunde!

Probabil una dintre cele mai recunoscute feţe din lumea auto

Lancia Delta Integrale avea deja un loc rezervat în istorie atunci când a fost închisă Grupa B în 1986, pentru că era cea mai bine pregătită maşină de Grupa A – iar urmarea a fost că a câştigat campionatul mondial de raliuri la constructori şase ani la rând, între 1987 şi 1992, adăugând şi titlul la piloţi în 87 şi 91 cu Juha Kankkunen şi 88-89 cu Miki Biasion. Prin comparaţie, la fel de celebrul Audi Quattro a câştigat doar de două ori campionatul la constructori! Este maşina cu ale cărei victorii am copilărit şi care mi-a întipărit pentru totdeauna marca Lancia în inimă – dar nu sunt singurul, căci legendara Delta are milioane de fani chiar şi azi!

Puţine maşini au fermecat adolescenţii de la sfârşitul anilor `80 precum a reuşit să o facă Lancia Delta Integrale

Odată cu 1993 şi cu Nuova Delta, o maşină oribilă orientată spre confort, apune şi era în care Delta dominase copios motorsportul, căci grupul Fiat, confruntat cu mari probleme financiare, a decis să readucă marca Lancia în zona „premiumului abordabil”…

Lancia Delta a cunoscut mai multe iteraţii, din ce în ce mai puternice. Dar maşina era foarte apreciată de clienţi nu doar pentru performanţele din motorsport, ci şi pentru că era un hatchback practic cu o ţinută de drum sportivă.

Nuova Delta, o generaţie ratată a unei maşini care a dominat lumea motorsportului

Finalul anilor ’80 şi anii ’90 au însemnat o cădere dramatică pentru marca Lancia, din multiple cauze, legate în principal de managementul dezastruos, care a ajuns la un moment dat să ia în calcul chiar separarea grupului Fiat de lumea automobilului! Ceea ce vedeţi mai jos sunt tot atâtea cântece de lebădă ale unei mărci căzute de foarte, foarte sus, într-un deceniu negru.

Lancia Beta Spider (1972-1984), un semn că designerii Lancia încercau să se descurce cu puţinele mijloace aflate la dispoziţie

Interiorul Lanciei Beta, cu un milion de butoane care să sperie clienţii

Lancia Gamma (1976-1984), cu motoare boxer, dar nenumărate probleme tehnice, a adâncit imaginea de marcă lipsită de fiabilitate

Lancia Lybra (1999-2006) trebuia să preia ştafeta de la onorabila Dedra, dar era de fapt un Fiat Bravo recarosat şi tratat cu superficialitate, fără a primi măcar un facelift

Lancia Thesis (2002-2009), urmaşa Lanciei Kappa, a continuat designul controversat început spre finalul anilor ’90. Drept urmare, a fost un eşec comercial în lupta cu titratele premium germane

Lancia 037 (schemă) – ultima Lancia care a câştigat respect în motorsport (titlu WRC 1983, pe podium între 84-86)

Aşa arătau reclamele la Lancia în epoca de glorie…

Continuarea poveştii, în pagina următoare.

Pagini: 1 2 3