Lexus prezintă conceptul LF-LC Blue în Australia

Autor: Iulian Dnistran 22 oct. 2012 Concepte auto

După ce a prezentat la Salonul Auto Detroit 2012 conceptul LF-LC vopsit într-un roşu aprins, Lexus a adaptat prototipul pentru australienii care vizitează Salonul Auto Internaţional din Australia. Astfel, japonezii au renunţat la culoarea roşie şi au înlocuit-o cu una albastră, denumită „Opal Blue” şi inspirată din piatra semipreţioasă opal care se găseşte în sălbăticia continentului din Oceanul Indian.

Pe lângă noua culoare, cei de la Lexus au dezvăluit şi câteva detalii tehnice despre sistemul de propulsie hibridă a conceptului, detalii care au fost neştiute până acum.

Prin urmare, sub capota maşinii stă un motor termic cu ciclu Atkinson, asemănător cu cel folosit pe Toyota Prius, care, împreună cu un set de baterii şi un motor electric formează ceea ce japonezii numesc „Advanced Lexus Hybrid Drive”. În total, sistemul produce 500 de cai-putere, însă nu ştim cum este împărţită această putere între punţi, fiindcă japonezii nu au publicat mai multe detalii.

Pe lângă o nouă culoare şi câteva detalii tehnice, conceptul a rămas acelaşi cu cel prezentat la Detroit în ianuarie. Adică o carte de vizită pentru Lexus, care preconizează viitoarele modele ale producătorului japonez. Şi nu arată rău.

Video Lexus LF-LC Blue Concept:


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide