Creatorii săi spun despre Dodge Ram BFT că este "one big fine truck" – de altfel, iniţialele BFT provin de la banalul "built for towing" (construit pentru a tracta).
Maşina este, de fapt, o struţo-cămilă între o cabină simplă, cu doar două locuri, plasată pe un şasiu Heavy Duty, care, în mod normal, vine cu o cabină dublă. Astfel, a fost posibilă obţinerea unei bene foarte mari, care poate acomoda chiar şi un chopper custom. Pentru a sublinia şi mai mult caracterul off-road şi hardcore-duty (este terminologia celor de la Dodge!), suspensia beneficiază de un kit Superlift de 6 inchi, în timp ce jantele Alcoa au 22,5", iar puntea spate are roţi jumelate. Cutia de viteze automată nu este legată la un motor pe benzină, cum ne-am fi aşteptat, propulsorul fiind un turbodiesel Cummins, de 6,7 litri. Încă nu a fost luată nici o decizie privind asamblarea în serie a acestui model.