Porsche şi-a încălcat onoarea şi tradiţia – zic unii – atunci când a scos Cayenne. Se întâmpla acum 15 ani. De atunci şi până azi, Cayenne a urcat brand-ul la cer cu banii şi cu notorietatea aduse. A reînviat Porsche în conştientul colectiv. De aceeaşi reacţie publică s-a lovit decizia de inventare a unei maşini cu 4 uşi, a unui GT în limbajul de specialitate. Panamera a fost o blasfemie trecută cu vederea un pic ami uşor de către ultraşii purişti. Ambele, şi Cayenne, şi Panamera, au fala de maşini Porsche extraordinare. Aşa că deciziile nemţilor au fost bune.
Panamera are însă o istorie veche. Nu ca Panamera, ci ca 911 S Troutman-Barnes. Cele două nume sunt ale unor americani care aveau un garaj în care făceau modificări din pasiunea pentru maşini.
Ei au lungit maşina cu 53 de cm. Plafonul a trebuit refăcut integral ca să capete acel arc larg de cerc şi uniform până în spate. Nu s-a putut suda cu altă bucată. Au montat un stâlp median (B-ul) pentru deschiderea uşilor şi au montat sistem dedeschidere suicide (similar celui Rolls Royce). În loc de o banchetă spate originală, au montat două scaune faţă tot de 911. Pentru feeling-ul de lux specific unei limuzine, fraţii Troutman-Barnes au montat şi cutie automată, şi aer condiţionat, şi geamuri electrice. Preţul era pe măsura unui Rolls Royce. Doar două maşini 911 S Troutamn-Barnes au fost construite.