Responsabil pentru acest concept este designerul Jamie Martin, care şi-ar dori ca, sub capotă, să fie montat un V8 de origine Ford: un 4,6 litri supraalimentat, care să dezvolte 524 CP şi 569 Nm. Performanţele estimate ar fi de ordinul a 350 km/h pentru viteza maximă sau de 3,4 secunde pentru demarajul 0-100 km/h.
Transmisia ar urma să fie asigurată de o cutie de viteze manuală Tremec, cu şase trepte, sau de una automată secvenţială, tot cu şase trepte, care ar transmite puterea roţilor spate, cu jante de 17" încălţate cu Pirelli P-Zero. Şasiul este gândit pentru o masă cât mai redusă, fiind realizat din aluminiu extrudat şi fibră de carbon, iar blocurile optice beneficiază de tehnologia LED.
Vise frumoase peste ocean, care s-ar putea transforma în realitate dacă ar exista destui amatori pasionaţi.