Audi Prologue Avant, conceptul hibrid care consumă 1,6 l/100 km, dezvăluit

Autor: Iulian Dnistran 25 feb. 2015 Concepte auto

Audi a ridicat cortina din faţa conceptului numit Prologue Avant, pe care l-am văzut deja, dar în nişte schiţe şi ilustraţii făcute pe calculator. Acum, însă, este vorba despre pozele reale cu maşina reală, aceeaşi pe care o vom vedea la Salonul Auto Geneva 2015, după ce va fi prezentată în premieră mondială pe tărâm elveţian.

După cum probabil ţi-ai imaginat, acest concept nu e altceva decât varianta break a unui alt concept – Audi Prologue, prezentat de nemţi în Statele Unite ale Americii în 2014. Iar asta e bine. De fapt, e foarte bine, fiindcă arată aşa cum ar trebui să arate un break modern.

Potrivit oficialilor companiei germane, conceptul Prologue Avant reprezintă „o nouă interpretare a filosofiei Avant” (orice ar însemna asta) şi vine cu faruri Matrix Laser, jante de 22 de inci, un sistem de direcţie pentru toate cele patru roţi, frâne ceramice, suspensie pneumatică şi un interior futurist-minimalist cu trei ecrane tactile în faţă şi două tablete cu ecran OLED pentru pasagerii din spate.

În ceea ce priveşte sistemul de propulsie, conceptul Audi Prologue Avant e pus în mişcare de un motor diesel de 3,0 litri TDI care lucrează împreună cu un motor electric şi o baterie litiu-ion. În total, sistemul dezvoltă 455 CP şi 750 Nm, în vreme ce consumul mediu teoretic pentru primii 100 km este de doar 1,6 l/100 km. Totodată, cu bateria încărcată complet se pot parcurge până la 54 km în modul 100% electric.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide