Radu Țuțulan

Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au urmat apoi Realitatea TV, Mediafax, Libertatea, Gândul apoi a venit momentul să-și pună în slujba cititorilor ProMotor cunoștințele acumulate în toți acești ani. Îl încântă mașinile moderne, dar este pasionat de cele clasice. Apreciază frumusețea, dar mecanica de sub caroserie e cea pe care pune preț. „Nu sunt adeptul sfaturilor, dar îmi voi spune opinia de fiecare dată, ceea ce mă aștept și de la voi, cititorii, să o faceți”, spune Radu.

Schimbare majoră la proba teoretică pentru permis auto. Examenul poate fi susținut în altă localitate

O pensionară de 103 ani a fost prinsă de radar. Nu avea nici permis, nici asigurare

A picat examenul de conducere de 59 de ori, fără a urca măcar o dată la volan în timpul probei

Ministerul Sănătății a schimbat legea! Medicii de pe ambulanță pot recolta, de acum, probe biologice tuturor șoferilor

Cât timp rămâi fără permis dacă ieși fals-pozitiv la Drug-Test? Cum poți recupera carnetul suspendat

2024: Îi poți cere polițistului imaginile video înregistrate de radar? Care e procedura legală

Trusa de prim ajutor nu mai este obligatorie pentru toate vehiculele! Cine poate circula fără kit de siguranță

CNAIR a publicat tabelul cu prețurile pentru rovinietă 2024. S-a ieftinit una dintre taxele de drum

Începe Programul Rabla 2024. Câți bani primești de la stat pentru o mașină veche

2024: Poți scăpa de sancțiune dacă nu semnezi procesul verbal? Judecător: Este nulitate relativă

2024: Ce fapte comise la volan sunt infracțiuni? Când se aplică pedeapsa de închisoare cu executare

2024: Ce faci dacă ai pierdut talonul auto? Cum poți obține duplicat al certificatului de înmatriculare

Cât costă avizul psihologic pentru permis? De unde poate fi obținut acest document

Firma de asigurări refuză plata daunei prin RCA? Avocat: Mulți șoferi sunt păcăliți în felul acesta

Codul Rutier 2024: Ai voie sa pui folie fumurie pe geamurile mașinii? În ce situații poți primi amendă

2024: E obligatoriu să ai în mașină copia după Cartea de Identitate a Vehiculului când circuli pe drumurile publice?

Tabel cu prețuri pentru ROVINIETĂ 2024. Cât costă și ce valabilitate au taxele de drum

Este legal să începi depășirea pe linie punctată și să o închei pe linie continuă? Ce prevede legea rutieră

În sfârșit, se construiește! Sens giratoriu suspendat, la Predeal, pentru fluidizarea traficului

Ce pățește pietonul dacă lovește mașina cu piciorul sau pumnul atunci când șoferul nu îi acordă prioritate?

Șoferii care primesc amendă de circulație vor plăti mai mult pentru asigurarea auto obligatorie

Trebuie permis pentru motocultor cu remorcă? Ce utilaje agricole poți conduce cu permis Categoria B

Crește limita de viteză în localitate? Această veste e așteptată de foarte mulți șoferi

UE impune noi reguli șoferilor. Un dispozitiv opțional devine obligatoriu pentru toate mașinile

Poliția Rutieră, obligată să anunțe prezența radarelor. Cum pot afla șoferii unde sunt amplasate acestea

Senatul României a adoptat noua lege: Semafoare la toate trecerile de pietoni!

Șoferii tineri nu vor mai avea voie să conducă mașini puternice. Senatul a aprobat noua lege

Ce este roata de rezervă slim și câți KM poți circula cu ea? Viteza maximă este limitată

Poliția Româna montează radar pe elicopter. Vitezomanii vor fi înregistrați din aer

2024: De ce se face primăvara revizia tehnică a mașinii. Ce componente trebuie înlocuite

Inchide