O pensionară de 103 ani a fost prinsă de poliție circulând cu viteză pe străzile unui mic orășel din Italia. Femeia nu doar că a depășit limita de viteză, dar nici permis și nici asigurare auto nu avea.
Această femeie se numără, probabil, printre cei mai vârstnici infractori rutieri din lume.
Într-o singură seară, pensionara născută la 2 ani după încheierea Primului Război Mondial, în anul 1920, a încălcat 3 reguli de circulație majore.
Femeia de 103 ani conducea maşina prin centrul orăşelului Bondeno, din nordul Italiei, la miezul nopții. Aceasta a atras atenţia poliţiei deoarece conducea cu viteză pe străduțele înguste ale micuței localități, informează publicația Il Matino.
A fost oprită de o patrulă și le-a spus acestora că a plecat în vizită la niște prieteni din afara orașului.
Dar, în momentul în care au verificat documentele, polițiștii au constatat că femeia nu avea permis de conducere valabil. Acesta expirase de mai bine de 2 ani.
Mai mult, pensionara nu deținea nici asigurare auto obligatorie. Drept urmare, autovehiculul a fost confiscat de polițiști iar femeia a fost dusă acasă de Poliţie.
În România, persoanele care circulă cu un vehicul neasigurat riscă între 1.000 și 2.000 de lei amendă.
Potrivit Art. 3 din Legea nr. 132/2017, toți posesorii de vehicule au obligaţia să încheie o asigurarea pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule.
Iar polița RCA trebuie să fie valabilă pentru toată perioada în care vehiculul este înmatriculat, chiar dacă acesta nu e utilizat.
În situația în care polița a expirat cu mai mult de trei luni, polițiștii pot decide suspendarea înmatriculării mașinii. Iar dacă proprietarul nu face un nou RCA în termen de 30 de zile de la data constatării, atunci mașina poate fi chiar radiată din circulație.
La fel ca în Italia, și în România șferii sunt obligați să dețină un permis de conducere valabil în momentul în care urcă la volan.
Iar în momentul în care permisul a expirat, nu mai au dreptul să conducă decât dacă îl reînnoiesc. Pentru asta ar trebui să efectueze o serie de controale medicale și psihologice de specialitate.
Și doar după ce primesc fișa medicală cu aviz pozitiv din partea medicilor, vor putea cere emiterea unui nou carnet de conducere.
În cazul în care un șofer conduce, deși are permisul expirat, riscă o amendă contravențională de până la 1.320 de lei.