“Câți kilometri poți face cu un set de anvelope?” este una dintre întrebările pe care și le pun toți șoferii mai devreme sau mai târziu. Așa cum știm cu toții, pe piață există trei tipuri de anvelope: de vară, de iarnă, respectiv all-season. Evident, unele se dovedesc a fi ceva mai dure, altele mai moi, ceea ce face ca și uzura lor să fie diferită. Astfel, și numărul de kilometri pe care îl poți parcurge cu un set de anvelope este diferit.
Subiectul a fost dezbătut recent și de youtuber-ul 99Vehicles, mecanic și pasionat auto. El a adus în discuție în primul și primul rând factorii care determină, de fapt, această uzură a anvelopelor. Cunoscând acești factori, ne putem face o idee mai bună asupra rezistenței unor anvelope.
În primul și primul rând, materialul din care sunt realizate anvelopele este foarte important. Dacă este vorba despre un material ceva mai slab, acesta se va toci și se va uza mai repede, bineînțeles. În mod normal, anvelopele de vară sunt realizate din cele mai dure materiale, prin urmare tot cu acestea este cel mai probabil să faci cei mai mulți kilometri. În cazul anvelopelor de iarnă, materialele utilizate sunt mai moi, drept pentru care se uzează și mai rapid. În plus, dacă sunt utilizate pe timp de vară, procesul de uzură se va dovedi și mai rapid! În cel mai rău caz, dacă nu vrei să schimbi deloc anvelopele, este de preferat să îți îndrepți atenția către niște anvelope all-season.
Viteza influențează extrem de mult uzura anvelopelor, acesta fiind al doilea cel mai important factor care trebuie pomenit legat de acest subiect. Vitezele prea mari nu sunt chiar posibile dacă obișnuiești să conduci pe plan urban în orașele din România, însă situația s-ar schimba radical dacă ai trăi în Germania și ar trebui să conduci pe autostradă în fiecare zi 50 sau 100 de kilometri. Ideal, pentru o viață cât mai lungă a anvelopelor, ar trebui să conduci cât mai mult cu viteze reduse, de până în 80 – 100 km/h.
Mare atenție daca știi că direcția mașinii tale a fost afectată, dacă ai luat o groapă, dacă ai dat într-o bordură, dacă ai intervenit la mașină pe partea mecanică și așa mai departe! Toate aceste probleme se vor vedea imediat la anvelope, acestea începând să se uzeze neuniform. În aceste condiții, este foarte posibil ca anvelopele să nu te țină nici măcar 20.000 de kilometri.
Cu cât anvelopele sunt mai late, cu atât acestea se vor uza mai repede. Este ceva știut și cât se poate de natural, așa că nu are de ce să te mire acest lucru. De asemenea, o mașină care este mai grea, în mod natural, va apăsa mai tare pe anvelope. Astfel, coeficientul de rezistență la rulare va crește, ceea ce va duce în mod automat și la o uzură mai rapidă a anvelopelor.
Ținând cont de toate aceste aspecte, uzura cea mai rapidă va apărea atunci când vorbim despre o mașină cu o masă totală ridicată, cu anvelope late, cu probleme la direcție și care rulează în mod regulat la viteze ridicate.
Anvelopele cu clasa de consum A au, în teorie, cel mai mic coeficient de rezistență la rulare. De regulă, în Europa cel puțin, atunci când îți cumperi o mașină nouă, aceasta va ieși de pe porțile fabricii echipată cu cele mai eficiente anvelope.
Potrivit celor spuse de youtuber-ul 99Vehicles, anvelopele simple, cu câteva ramificații și multe canale de evacuare a apei sunt, în general, cele mai eficiente anvelope. În condiții ideale, asemenea anvelope ar putea rezista chiar și pentru 100.000 de kilometri, ceea ce nu este deloc puțin.
În general însă, cele mai multe anvelope îți vor asigura un număr de 40.000 – 70.000 de kilometri parcurși. Gradul de uzură diferă însă destul de mult, toți factorii menționați în rândurile anterioare contribuind la acest lucru. Dacă îți dorești ca anvelopele să te țină cât mai mult posibil, alege o mașină cu o greutate nu foarte mare, pe care să o echipezi cu niște anvelope nu prea late de clasa A. Apoi, ai grijă la presiunea în roți, la viteza cu care conduci, la geometria mașinii, la felul tău de a conduce și așa mai departe!
VIDEO: