Merită să cumperi anvelope second hand? Tot ce trebuie să știi

Autor: George Cristea 05 oct. 2020 Utile

Sezonul rece vine cu obligația de a rula pe anvelope de iarnă îndată ce vor cădea primii fulgi de zăpadă. Nu toți își permit, însă, anvelope noi, așa că mulți își pun deja această întrebare: merită să cumperi anvelope second hand? Iată tot ce trebuie să știi.

Intră în Galeria FOTO

Le găsești la atelierele de vulcanizare, service-urile de roți și în anunțurile de pe site-urile de specialitate. Sunt ieftine, dar uneori pot reprezenta un pericol pentru siguranța rutieră. Totul depinde de grija cu care au fost folosite de proprietarul anterior. Să fim clari: singurul motiv pentru care ai cumpăra o anvelopă second hand este pentru a economisi bani.

Dacă ai fost luat prin surprindere de primele căderi de zăpadă, anvelopele second hand pot fi fie o economie de bani semnificativă, fie un risc asumat. Noi am spune că este puțin din fiecare, dar dacă riscul este corect analizat, anvelopele second hand se pot dovedi o investiție bună pentru cei care nu-și permit cumpărarea unor pneuri noi. Iată tot ce trebuie să știi pentru a face o afacere bună.

Merită să cumperi anvelope second hand? Sfatul Promotor.ro

Dacă te-ai decis că anvelopele second hand sunt cea mai bună soluție pentru tine, primul lucru pe care-l recomandăm este să cauți un brand recunoscut. În acest fel vei fi sigur că cel puțin structura pneului va fi realizată la cele mai înalte standarde. De asemenea, pneurile trebuie cumpărate în perechi, pentru a avea două anvelope identice pe aceeași punte. Dacă vei cumpăra un singur pneu, este greu de crezut că vei găsi unul care să se potrivească cu celelalte trei de pe mașină în ceea ce privește uzura.

Adâncimea profilului

Cel mai important aspect la o anvelopă second hand este gradul de uzură, care se traduce în adâncimea profilului. Dacă uzura este una nesemnificativă, anvelopele second hand vor asigura un serviciu îndelungat. Dacă însă uzura este inegală, spre exemplu anvelopa este tocită mai mult pe mijloc, sau pe laterale, în curând va trebui să pregătești din nou bani pentru a înlocui „noile” anvelope second hand.

Anvelopele noi au o adâncime a profilului de 8 mm, iar cele mai multe studii de sigurabță recomandă încluirea anvelopelor de iarnă atunci când adâncimea a ajuns la 3 mm. Orice uzură mai mare decât 3 mm va face pneul periculos de utilizat, deci acest nu va merita banii tăi câștigați cu greu. Chiar dacă anvelopele second-hand pe care vrei să le cumperi au un profil mai adânc de 3 mm, va trebui să cauți în altă parte dacă uzura nu este uniformă. Este un semn clar că anvelopa a fost incorect exploatată.

Probleme ale flancului anvelopei

Chiar dacă profilul este în regulă, nu înseamnă că totul est perfect. Verificarea flancului poate scoate în evidență unele probleme ale anvelopei – un accident sau pur și simplu lovirea unui obstacol. Flancurile unei anvelope sunt sensibile și pot fi afectate chiar și de o parcare neatentă. Orice tăieturi, lovituri sau urme de cauciuc cu probleme pe flancul anvelopei poate ascunde o problemă structurală. Întotdeauna veri8ciă și interiorul anvelopei, nu doar exteriorul.

Reparații

Multe anvelope au trecut printr-o pană de cauciuc, iar reparațiile pot lăsa urme. Un cui, șurub sau alt obiect ascuțit care a înțepat anvelopa poate avea efecte asupra structurii acesteia. Cele mai multe reparații sunt normale și nu pun probleme, dar unele anvelope pur și simplu nu ar trebui reparate. Spre exemplu, flancul anvelopei nu se repară niciodată – dacă anvelopa a fost afectată pe lateral, aceasta trebuie înlocuită. Cel mai bine est să verifici interiorul anvelopei. Dacp descoperi urme d reparație, cel mai bun sfat este să cauți în altă parte.

Cele mai bune sfaturi dacă insiști să cumperi anvelope second hand

Întotdeauna cumpără anvelopele de la un vânzător cu reputație bună. Încearcă să afli de la acesta cât mai multe informații despre istoricul anvelopelor pe care le cumperi. Dacă ai luat deja o decizie, orientează-te către un brand de top. Cumpără anvelopele în perechi, astfel încât să ai pneuri similare pe roțile aceleiași punți.

Verifică adâncimea profilului anvelopei și orice urme de uzură neuniformă care pot exista. Neapărat, verifică și interiorul pneurilor pentru a descoperi urme de reparații sau probleme structurale. Dacă ai dubii, cel mai bine este să nu cumperi anvelopele respective. Piața este plină de oferte.

Dacă ai dubii, am pregătit un ghid despre cum afli cel mai bun moment pentru schimbarea anvelopelor.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide