Cum faci parcarea laterală perfectă la examenul auto

Autor: George Cristea 17 nov. 2020 Utile

Cu tehnica simplă descrisă mai jos și puțină practică, vei reuși să faci parcarea laterală perfectă la examenul auto. Iată tot ce trebuie să știi.

Intră în Galeria FOTO

Chiar și cei mai experimentați șoferi au ezitări atunci când vine vorba de parcarea laterală. Aceasta este însă cea mai banală deprindere pe care ar trebui să o aibă orice șofer care circulă într-un oraș cu mașina. Cel puțin dacă intenționează să oprească și să iasă din mașină.

Din acest motiv, este și una dintre probele de bază la examenul practic pentru obținerea permisului de conducere. Prin urmare, este importantă să o stăpânești perfect înainte de a te prezenta la proba practică a examenului auto. Desigur, chiar dacă ai trecut deja examenul, dar mai ai încă emoții când trebuie să parchezi la trotuar între două mașini, nu strică să exersezi parcarea laterală într-o zonă puțin circulată.

Care este probabilitatea să faci o parcare laterală la examenul auto?

În timpul examenului auto, examinatorul îți poate cere să efectuezi una dintre cele trei tipuri de parcare prevăzute – laterală (paralelă), oblică sau perpendiculară. Fiind una dintre manevrele importante care se efectuează în trafic, există o probabilitate mare să fii pus să efectuezi o parcare laterală la examenul auto.

Atunci când va trebui să-ți demonstrezi abilitățile de a parca paralel cu bordura, ți se va cere de regulă să parchezi mașina într-un spațiu aflat pe partea dreaptă a drumului nu mai mare de două lungimi de mașină. Într-adevăr, este una dintre cele mai dificile manevre pe care va trebui să o execuți la examenul auto, dar nu trebuie să îți faci griji dacă ai exersat această manevră cu un instructor.

Cum faci parcarea laterală perfectă la examenul auto

Semnalizează când te apropii încet și atent de locul de parcare indicat. Ia aminte la trafic și alte posibile pericole din jurul tău – pietoni sau alte obstacole. Oprește în dreptul locului indicat și măsoară-l din ochi – spațiul ideal este de o dată și jumătate cât lungimea mașinii.

Păstrează atenția la trafic și pietoni și, încă semnalizând, deplasează ușor mașina în față până în punctul în care ajungi la același nivel cu mașina aflată în fața spațiului de parcare. Lasă circa un metru între mașina ta și mașinile parcate la trotuar pentru ca manevra să aibă șanse maxime de reușită.

Verifică oglinzile laterale și unghiurile moarte în momentul în care ai oprit. Trebuie să faci clar acest lucru (spre exemplu întorcând vizibil capul) pentru ca examinatorul să nu creadă că ai sărit această etapă. Cuplează treapta de mers înapoi, privește peste umărul drept prin lunetă și, dacă manevra se poate executa în siguranță, poți începe să dai înapoi.

Când roțile din spate ale mașinii tale au ajuns la limita spoilerului spate a mașinii parcate oprește și verifică din nou oglinzile. Rotește volanul o rotație completă spre dreapta și, dacă totul este în regulă, pornește din nou cu spatele, privind peste umăr prin lunetă. Ar trebui să intri în spațiul de parcare la un unghi de circa 45 de grade – în acest punct vei vedea bordura în oglinda retrovizoare din dreapta. Poți îndrepta roțile și continua să mergi încet cu spatele.

În momentul în care farul din dreapta a trecut de bara mașinii din față, verifică din nu împrejurimile și rotește complet volanul spre stânga. Continuă să mergi încet cu spatele. Îndreaptă roțile în momentul în care mașina a ajuns paralelă cu trotuarul.

Pot să pic examenul din cauza unei parcări laterale greșite?

Dacă parcarea laterală nu a ieșit perfect, nu trebuie să te panichezi. Examinatorul o va considera corectă atâta timp cât ai demonstrat că poți controla mașina în siguranță și ai oprit rezonabil de aproape de trotuar. Dimpotrivă, dacă lovești puternic cu roata de bordură sau dai semne că nu poți controla mașina, examinatorul va considera că nu îndeplinești condițiile pentru a obține permisul de conducere.

Chiar dacă atingi ușor bordura cu roata sau ai nevoie de manevre suplimentare pentru a alinia mașina, examinatorul va fi indulgent dacă păstrezi controlul mașinii și dovedești că stăpânești tehnica parcării laterale. Asta nu înseamnă însă că greșelile nu vor conta la rezultatul final al examenului – dacă acumulezi prea multe nu vei obține permisul de conducere.

Nimeni nu se așteaptă să faci parcarea laterală perfectă în timpul unui examen auto. Tot ce ai de demonstrat este faptul că stăpânești tehnica parcării laterale, poți face asta în siguranță și ai tot timpul mașina sub control. Baftă la examen!


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Shutterstock



Comentarii
Inchide