Primul semafor a fost inventat de J. P. Knight, un inginer de material rulant din Nottingham, şi a fost amplasat în faţa Parlamentului britanic în 1868. Compania de semnalizare feroviară Saxby & Farmer s-a ocupat de construcţia lui.
Arăta ca majoritatea mijloacelor de semnalizare feroviare, avea trei braţe şi două culori – roşu şi verde. Era poziţionat pe un stâlp de 6,7 metri înălţime şi operat manual de către un poliţist. Pentru funcţionare pe timp de noapte se foloseau lămpi cu gaz, însă la un moment dat a avut loc o explozie în care a murit un poliţist, iar accidentul a descurajat dezvoltarea ulterioară a proiectului.
Totul s-a schimbat odată cu apariţia motorului cu combustie internă, iar semafoarele moderne sunt o invenţie americană.
Lester Wire, un poliţist din Salt Lake City, a dezvoltat primul semafor electric în 1912.
Primul semafor cu trei culori a fost creat de William Potts din Chicago, în 1920, iar ulterior ele s-au răspândit în toată America.