Ce amendă riști dacă nu porți centura de siguranță când stai în spate
Conform Codului Rutier, toate persoanele dintr-un autovehicul care se află în mișcare sunt obligate să poarte centura de siguranță, indiferent de locul pe care îl ocupă în mașină. Iată ce amendă riști dacă nu porți centura de siguranță când stai în spate.
Legea prevede ca toate persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate sunt obligate să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice. De asemenea, la urcarea pasagerilor în mașină, șoferii sunt obligați să-i informeze în legătură cu obligativitatea purtării centurii de siguranță.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precizează următoarele despre portul centurii de siguranță:
Art. 99. (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice:
8. nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul și a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate
Care este amenda dacă nu porți centura de siguranță în spate
Dacă nu porți centura de siguranță riști o amendă încadrată în Clasa 1 de contravenții. Acest lucru presupune o penalizare cu două sau trei puncte-amendă. În 2020, punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, ceea ce înseamnă că amenzile sunt cuprinse între 290 și 435 de lei.
Ce spune Codul rutier despre purtarea centurii de siguranţă:
Art. 97
(1) Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălțimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reținere omologate.
(2) Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.
(3) Se interzice conducătorilor de autovehicule, precum și persoanelor care ocupă scaunul din față să țină în brațe animale în timpul deplasării pe drumurile publice.
(4) Se exceptează de la obligația de a purta centura de siguranță:
a) conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează;
b) femeile în stare vizibilă de graviditate;
c) conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;
d) persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță;
e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învață să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (4) lit. d) sunt obligate să aibă asupra lor certificatul medical, în conținutul căruia trebuie să fie menționată durata de valabilitate a acestuia.
(6) Afecțiunile medicale pentru care se acordă scutire de la portul centurii de siguranță, precum și modelul certificatului medical se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Purtarea centurii de siguranță reduce semnificativ probabilitatea de a muri sa a fi grav rănit într-un accident rutier. Un clip video foarte sugestiv demonstrează care este diferența pe care o face purtarea centurii de siguranță într-un accident rutier.