Asigurare obligatorie RCA pentru trotinete electrice. Anunțul a fost făcut de ASF
Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a făcut un anunț de ultimă oră în ceea ce privește asigurarea obligatorie RCA pentru trotinete electrice.
Uniunea Europeană a decis că se impune introducerea unor asigurări obligatorii pentru mai multe tipuri de vehicule. Deși nu au fost indicate în mod expres de către UE, ASF anunță că pentru unele dintre modele va fi nevoie de RCA pentru trotinete electrice.
Conform directivei UE, noile norme trebuie incluse în legislație până pe 23 decembrie 2023.
Asigurare obligatorie RCA pentru trotinete electrice
Conform unui răspuns transmis de ASF publicației Hotnews, RCA-ul va fi obligatoriu pentru trotinetele electrice care depășesc viteza de 25 km/h.
„Directiva 2021/2118/CE de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, modifică definiția vehiculului. […] Așadar, în transpunerea legislației europene în legislația națională din România nu vorbim de introducerea obligației de asigurare pentru orice fel de trotinetă electrică, ci doar pentru acelea care se încadrează în criteriile tehnice”, se arată în răspunsul ASF.
Conform documentului, în această categorie se află orice autovehicul acționat exclusiv în mod mecanic, care:
- atinge o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h;
- are o masă proprie maximă mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h.
„Pentru celelalte trotinete sau vehicule care nu se încadrează în aceste criterii există opțiunea încheierii unei asigurări facultative ce acoperă răspunderea proprietarului sau a conducătorului, aceasta în măsura în care în mod voluntar proprietarii acestora vor dori încheierea unor astfel de contracte”, mai spun reprezentanții ASF.
Ce tip de vehicul e trotineta electrică
Trotineta electrică este definită de Codul Rutier ca un vehicul echipat cu motor electric a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h.
Multe trotinete electrice au însă viteze mai mari de 30 km/h, uneori chiar și 50 km/h.
Peste 1.300 de accidente în care au fost implicați cei aflați pe trotinete electrice s-au produs anul trecut. În urma acestora a rezultat decesul a 7 oameni, peste 160 de răniți grav și 1.233 de răniți ușor. Peste 90% dintre accidente s-au produs din vina celor aflați pe trotinetă.