Un Ferrari 400i, care a aparținut familiei lui Boris Becker, în galeria Țiriac Collection

Autor: Radu Tutulan 04 nov. 2024 Tiriac Collection

În primăvara lui 2018, celebrul tenismen Boris Becker a descoperit că un Ferrari 400i, aflat în galeria Țiriac Collection, a aparținut, în trecut, familiei sale. Producția Ferrari 400 a început în 1976 și a durat până în 1989, când a fost lansat Ferrari 412.

Inițiala „i” vine de la „injecție,” pentru a diferenția această versiune de varianta 400 care funcționa cu carburatoare.

Ferrari 400, mașina de zi cu zi a lui Enzo Ferrari

Enzo Ferrari a folosit un 400i ca mașină personală cu care mergea zilnic la fabrică.

Prezentat oficial la Salonul Auto de la Paris din 1972, Ferrari 400 venea cu linii angulare și cu patru locuri. Era total diferit de anteriorul 365 GTC/4.

Era prevăzut cu un ampatament mai lung și un ecartament mai lat. Asta a permis montarea unor scaune de dimensiuni normale în partea din spate.

Sub caroserie, Ferrari 400 era aproape identic cu anteriorul Ferrari 365. Ambele aveau suspensie independența pe față și pe spate cu unități de reglare automată a înălțimii pe spate, discuri de frână servo-asistate, servodirecție și un șasiu tubular robust.

Motorul V12 de 320 CP și 4.4 litri al modelului GTC/4 și transmisia cu cinci trepte au fost transferate fără modificări pe acest model.

Din cauza reglementărilor din America privind siguranța și poluarea, mașină nu a fost importată niciodată în Statele Unite.

Cum a luat naștere Ferrari 400i

O variantă îmbunătățită a fost lansată la Paris în 1976, numită Ferrari 400 GT. Motorul său V12 avea o capacitate de 4.8 litri.  Cea mai importantă schimbare mecanică a fost, însă, cutia de viteze.

Ferrari 400 GT a fost primul model al companiei cu o transmisie automată montată din fabrică.

Ferrari a adaptat transmisia de ultima generație Turbo-Hydramatic a celor de la GM, care avea trei trepte, pentru a fi folosită cu motorul V12.

Astfel s-a născut Ferrari 400i Automatic, unul dintre cele mai apreciate modele din istoria companiei.

La exterior, Ferrari 400 GT, cu transmisie manuală cu cinci trepte, și Ferrari 400 Automatic erau aproape identice cu Ferrari 365. Singurele excepții erau stopurile, reduse ca număr de la șase la patru și un spoiler frontal suplimentar.

Interiorul, însă, era considerabil îmbunătățit. Dispunea de scaune noi și de mai multe accesorii din piele, ceea ce îl făcea mult mai luxos.

Ferrari 400i, din galeria Țiriac Collection, a aparținut familiei lui Boris Becker

Ferrari 400 a dus greul vânzărilor Ferrari până la mijlocul anilor 1980.

Principala îmbunătățire a fost făcută în 1979, odată cu introducerea unui sistem de injecție de carburant Bosch K-Jetronic.

Noul Ferrari 400i era oferit fie cu o transmisie manuală în cinci trepte, fie cu o cutie automată. Sistemul de injecție s-a răspândit și pe restul liniei Ferrari în decurs de un an.

În 1983, modelul 400i a fost actualizat și oferea un interior substanțial îmbunătățit. Luminile de ceață/de drum erau dispuse în grilă, panoul din spate era vopsit în culoarea caroseriei, iar puterea a ajuns la 315 CP.

Au fost fabricate în total 1.306 exemplare de Ferrari 400i, dintre care 884 automate și 422 manuale.

Într-o eră în care multe dintre mașini cu greu depășeau 120-140 km/h, Ferrari 400 ajungea la 240 km/h. O viteză amețitoare chiar și în zilele noastre.

Vedete precum Bill Wyman, chitarist al trupei Rolling Stones, cântăreața Whitney Houston sau actorul Richard Burton se numără printre posesorii unui model Ferrari 400.

La o vizită în galeria Țiriac Collection, celebrul tenismen Boris Becker a descoperit că Ferrari-ul 400i, expus, a aparținut în trecut familiei sale. Impresionat de colecția de mașini și de această neașteptată descoperire, a semnat în cartea de onoare a muzeului și a promis că va reveni.

Pe lângă Ferrari-ul 400i care a aparținut familiei lui Boris Becker, Țiriac Collection include și alte automobile emblematice care au fost deținute de personalități celebre. Vizitatorii pot admira adevărate bijuterii pe roți care au aparținut unor nume legendare precum Sir Elton John, Ducesa de Kent, Dean Martin, Aga Khan, Evita Peron sau Tyrone Power – fiecare automobil purtând amprenta unui trecut remarcabil.

Pentru cei pasionați de automobile și istorie, galeria Țiriac Collection oferă ocazia unică de a explora această colecție impresionantă, în care fiecare model spune o poveste aparte. Galeria este deschisă publicului în fiecare weekend, de vineri până duminică, între orele 10:00 și 19:00, la adresa Calea Bucureștilor nr. 289, Otopeni.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor



Inchide