Poveste de Halloween cu BMW Seria 2 Active Tourer
S-a întâmplat ca în week-end-ul în care Bucureştiul era blocat de oameni nerăbdători să-şi manifeste simpatia pentru sărbătoarea americană Halloween (târându-se cu maşinile către supermarketuri, la viteze de o singură cifră) să avem parte de o vizită deosebită în redacţie: maşina care arcuieşte sprâncenele fanilor mărcii, BMW Seria 2 Active Tourer.
Se spune că fanii BMW îşi fac cruce cu limba, de trei ori, când văd maşina asta
Ca să înţelegi cam cât de serios este subiectul, pot spune că în ceea ce priveşte opinia on-line, eşti tolerat mult mai uşor de un purist BMW dacă îl înjuri decât dacă îi menţionezi de BMW Seria 2 Active Tourer (te rog, totuşi, să nu încerci experimentul ăsta în viaţa reală, am făcut doar o presupunere).
TEST în premieră cu BMW Seria 2 Active Tourer
În articolul-teaser pe care l-am postat în ziua în care am luat maşina şi în care v-am întrebat care ar fi cel mai curajos lucru pe care ai putea să-l faci cu un Seria 2 AT, răspunsurile au fost timide. Adrian ne-a propus să facem un traseu de manevrabilitate cu el – o idee deloc rea, pe care am trecut-o pe lista lucrurilor ce ar trebui făcute în viitor.
„Priviri iscoditoare”
Însă, pentru seara de Halloween, ne-am gândit să facem ceva mai… serios. Adică mai riscant. Să ne prezentăm pe nepusă masă cu maşina în mijlocul unui grup de fani ai brandului. Aşa că la ora 20:00 eram în parcarea bibliotecii naţionale, dând târcoale silenţioase, sub privirile iscoditoare ale mulţimii.
Din fericire pentru noi, frigul de afară a împuţinat mulţimea prezentă, de regulă, la aceste întâlniri săptămânale. Am jucat cartea curajului şi am oprit, începând să punem întrebări, până când nu încep băieţii BMW să ne pună nouă întrebări. Apoi rolurile s-au schimbat, punându-mi-se întrebări legat de exemplarul prezent.
BMW 225i Active Tourer, motor turbo cu patru cilindri în linie, de 2,0 litri, 231 CP, 350 Nm 0-100 km/h în 6,6 secunde, 240 km/h. Cu aproape toate opţionalele bifate, 53.519 €.
Se pare că până şi puriştii BMW sunt, la rândul lor, împărţiţi. Să zicem că BMW i-a luat atât de tare prin surprindere, încât ideea unui MPV cu tracţiune faţă este mult prea mult pentru o singură înghiţitură. Însă, dacă este să tratezi separat aspectele, ajungi la concluzia că fanii BMW nu sunt împotriva unui MPV BMW, dacă ar avea xDrive. Iar Laurenţiu, organizatorul întâlnirilor, testase maşina şi a spus că-i place mult cum merge, în ciuda faptului că are tracţiune pe puntea faţă. Iar alţii îi înţeleg existenţa, ca rival pentru B-Class, însă nu vor să mai audă nimic după sintagma „are tracţiune faţă”.
Cu el ne vom mai întâlni, să-l luăm la întrebări în mod amănunţit…
Având în vedere că părerile sunt împărţite şi acolo, continuăm discuţia aici, în rubrica de comentarii, întrebările lead fiind următoarele:
„Ce te enervează, de fapt, la BMW Seria 2 Active Tourer? Faptul că are tracţiune faţă sau faptul că este MPV (compact)? Sau motorul în trei cilindri? Şi, cel mai important, DE CE?”