În ziua de 16 mai am fost invitaţi la showroom-ul Porsche din
Pipera-Tunari alături de ceilalţi colegi din presă, pentru a lua
parte la un eveniment care, are loc doar o dată pe an: Porsche
Roadshow Eastern Europe. La showroom, după un scurt briefing
susţinut de Directorul Porsche România, Adrian Pascu, ne-am urcat
fiecare în cele opt exemplare care ne aşteptau aliniate în parcare
şi am pornit la drum. Traseul stabilit pentru test drive se
întindea pe aproximativ 130 km, din Bucureşti şi până la staţiunea
Cheia şi retur. Drumul pe DN1 afost un pic dezamăgitor pentru că
traficul a fost destul de aglomerat.
Primul model în care ne-am urcat a fost noul Porsche Cayenne
Diesel, cel mai de interes pentru România şi, probabil, cel mai
potrivit pentru prima porţiune de traseu. Acesta era echipat cu
motorul V6 de 3.0 litri care dezvolta 240 CP şi un cuplu de 550 Nm.
În doar 7,8 secunde poate atinge viteza de 100 km/h, iar cea maximă
de 218 km/h. Faţă de modelul anterior, acesta este mai uşor şi mai
economic, având un consum mediu de 7,4 litri/100 km. Cutia automată
Tiptronic S cu 8 trepte schimba destul de bine atât în modul
automat cât şi în modul manual, de la padelele aflate în spatele
volanului.
Undeva pe la kilometrul 50, am făcut schimb de maşini si astfel
am nimerit în modelul cu cea mai frumoasă siluetă: 911 Carrera. Un
interior bine finisat, piele din abundenţă şi butoane care ne-ar fi
luat vreo 15 minute ca să vedem ce rol are fiecare. Poziţia la
volan extrem de joasă, volanul sport şi suspensia tare ne spuneau
din start că această maşină se poate aventura şi pe cele mai
strâmte curbe. În spate aveam un motor aspirat de 3.6 litri care
dezvolta 345 CP şi un cuplu de 390 Nm livraţi la 4.400 rpm.
Datorită renumitei cutii automate PDK (Doppelkupplung – dublu
ambreiaj) cu 7 trepte, 911 Carrera răspundea excepţional la
apăsarea pedalei de acceleraţie, fiindu-i necesare doar 4,7 secunde
pentru a ajunge de la 0 la 100 km/h.
Din Carrera am trecut în cabrioletul Boxster S care putem spune
că a fost preferatul multor jurnalişti prezenţi la acest eveniment
anual. Maşina s-a comportat exemplar în curbele virajate de la
Cheia spre Bucureşti, iar scârţâitul de roţi nu a făcut decât să
simţim şi mai mult adrenalina. Graţie unui motor poziţionat central
de 3.4 litri care dezvolta 310 CP şi un cuplu de 360 Nm,
acceleraţiile fulminante ne-au satisfăcut complet pofta de viteză.
Doar 5,2 secunde îi trebuie Boxster-ului pentru a ajunge de la 0 la
100 km/h, unde, aici, contribuie şi cutia automată PDK cu 7
trepte.
Cel mai elegant şi luxos model din test a fost Porsche Panamera
4S, care oferea un spaţiu interior extrem de mare şi un confort
excepţional. Din păcate, această limuzină în 4 uşi pierde din acea
siluetă a modelelor Porsche, însă spiritul rămâne acelaşi. Panamera
4S dispunea de tracţiune integrală, confirmat şi de indicativul 4
de pe spatele maşinii, de un motor de 4,8 litri care dezvoltă o
putere de 400 CP şi un cuplu de 500 Nm. La fel ca la 911 Carrera şi
Boxster, cutia automată PDK contribuie la performanţele care nu
sunt departe de ale celorlalte modele din test: 5.0 secunde până la
100 km/h şi o viteză maximă de 282 km/h.
Din păcate, nu am avut timpul necesar pentru a conduce absolut
toate modelele din Porsche Roadshow, însă experienţa de a conduce 4
modele Porsche, unul după altul, este unică. La acest eveniment, am
putea spune, că ne-am bucurat atât noi, presa auto, cât şi cei care
au avut ocazia să vadă acest convoi de modele sportive care au
oferit un adevărat spectacol rutier.