Gama Pirelli P Zero “The Hero”
Pirelli a înglobat în noul pneu cinci inovaţii patentate sub
numele firmei, ocazie prin care celebrează nu numai 100 de ani
Pirelli, ci şi 20 de ani de la lansarea seriei P Zero. Realizarea
noului produs a presupus un proces de dezvoltare care s-a derulat
pe parcursul a 24 de luni. A rezultat o anvelopă cu un desen al
suprafeţei de rulare inovator, o compoziţie de avangardă şi o
structură înnoitoare.
suprafeţei de contact include 3 canale longitudinale pentru
optimizarea manevrabilităţii pe carosabil ud şi reducerea riscului
de acvaplanare. În acelaşi timp, şanţurile transversale au
înclinaţii diferite, pentru reducerea zgomotului la rulare. În
acelaşi timp, lateralele pneului sînt realizate dintr-un material
mai rigid, pentru a se îmbunătăţi manevrabilitatea. Graţie
compoziţiei, noul pneu oferă un grad ridicat de performanţă încă de
la primii kilometri de rulare, atunci cînd anvelopa este rece. P
Zero the Hero poate fi numit o gumă ecologică şi asta pentru că nu
mai include în procesul de fabricaţie uleiuri aromatice,
aliniindu-se astfel reglementărilor europene care vor intra în
vigoare în 2010.
Odată cu lansarea noului produs, Pirelli readuce în ofertă gama
de jante. Noua roată Pirelli este realizată de Antera şi propune un
design cu cinci spiţe, fiind confecţionată din aluminiu. Cei care
vor achiziţiona noul pneu vor deveni automat membri în clubul P
Zero, care le oferă acestora o serie de servicii şi privilegii.
Clubul P Zero a debutat luna aceasta în Italia, urmînd ca pe
parcursul anului să fie extins în întreg spaţiul european.