Fiat 500 – test cupluri promotor.ro (III)

VEZI ŞI CELELALTE IMPRESII DESPRE FIAT 500

Fiat 500 şi Andreea

Prin prisma proaspetelor prejudecăţi de lux, forţă şi orgoliu cu piept umflat, rotunjorul meu gândac mecanic pare născut pentru joacă. Poate aşa o fi, dar recunoaşteţi că-şi creează singur spaţiul necesar. Să marturisim că multora dintre noi (nu-i aşa, fetelor?) ni s-ar potrivi.

Din înalta şcoală a designului italian, câteva delicate exemplare au conceput cu o atingere retro, care te duce la gândul la tinerii mafioţi cărora nu le trecea încă prin minte să treacă în America, o maşină într-un permanent echilibru între utilul şi simpaticul sus menţionate. Inginerul a început să se concentreze în mine, aşa că am trecut la o înaltă analiză strictă lasând metafizica deoparte.

Interiorul este surprinzător de spatios pentru şofer şi pasagerul din faţă, dar spatele maşinii este de rangul doi, parcă un pic uitat. De altfel, uşile din spate s-au stins încă din proiect. Nicio facilitate pentru pasagerii de ordinul II. Chiar şi pentru actorii mari există roluri mici, nu-i aşa?

După ce te aşezi cu entuziasm în scaun, atunci când cauţi să fixezi centura de siguranţă, îţi trebuie puţin talent de contorsionist. Este momentul potrivit pentru înjuratura de dimineaţă. Ridici ochii şi dai peste trapă. Un beneficiu de vară şi romantism, o prelungire până la stele.

Revenim la volan şi plecăm la drum. Primele două viteze nu prea au chef sa accelereze, sunt parcă proaspat trezite din somn. Trecerile sunt cam sacadate, pentru o mână fină, schimbarea vitezei de la treapta 3 la treapta 4 necesitând un efort suplimentar.

Eu una aş fi preferat ca schimbătorul să fie pe locul pe care îl ocupă la majoritatea maşinilor şi poate mai moale, mai puţin rigid. Dar, până la urmă, eu sunt o fiinţă conservatoare şi cârcotesc excesiv. Ca soferiţă de Bucureşti, adică şoferţă a iadului, consider că parcarea este miraculos de uşoară chiar şi în cele mai grele condiţii, deşi marşarierul nu este tocmai la îndemâna îndemânaticei care sunt.

Pedala de acceleraţie, în cârdăşie cu schimbătorul de viteze, este un pic rigidă, însă frâna este impresionant de hotărâtă, cu atât mai mult pentru o maşină de dimensiunile acesteia.

Italienii se pricep la forme, dar mai puţin la conţinut. Bordul lui Fiat 500 îţi încântă ochiul, dar îţi aspreşte degetele. Calitatea plasticelor pare una de criză şi afectează puţin rafinamentul designului.

Şi, că tot am ajuns iar aici, tendinţa retro a depăşit puţin autentica nostalgie prin amplasarea unei planşe asemănătoare celei de pe vechiul 500, printre contemporanele MP3 player si climatronic.

Dar calitatea care determină hotărâtor valoarea Fiatului 500 este manevrabilitatea într-un trafic incomod şi parcarea în cele mai grele condiţii. Parcă, totuşi, insuficient să mă facă să mă îndrăgostesc de el la prima întâlnire.