SUV-uri ieftineeee aveeem: Duster, ASX, ix35
Încă de la prima privire îţi dai seama cam ce vrea fiecare maşină. Dacia Duster aş putea spune că are un design bolovănos, care nu îşi propune să scoată în evidenţă maşina printre amatorii de frumos, dar reuşeşte să o individualizeze clar printre celelalte SUV-uri. De la început îţi sugerează robusteţe şi pragmatism, dar şi ieftin. E pentru cei fără pretenţii.
Mitsubishi ASX şi Hyundai ix35 sunt mult mai elaborate la nivelul aspectului exterior, dar şi contradictorii: ASX are o „moacă” foarte bărbătească, inspirată de la Mitsubishi Lancer, în timp ce ix35 pare mai degrabă o domnişoară, graţie linilor curbe şi a stilului mai complex al grilei şi farurilor.
Faţă de ASX, modelul coreean e mai lung cu doar 10 cm şi mai înalt cu 5 cm, dar, pe viu, ix35 pare mult mai voluminos. În plus, stopurile lui ASX sunt mai discrete, aşa încât ix35 îl domină la nivelul aspectului – impresie accentuată şi de culoarea neagră a caroseriilor, care, în mod bizar, evidenţiază designul mai expresiv al lui ix35.
Interiorul Daciei Duster îi va surprinde doar pe cei care se aşteaptă la altă planşă de bord decât cea din Logan. Nu ştiu de ce, tot timpul am senzaţia că SUV-ul Dacia ar trebui să arate altfel la interior decât sedanul Dacia. Pe de altă parte, bordul lui Duster continuă ideea exteriorului: simplitate, robusteţe, spirit practic şi fără pretenţii.
Unde „fără pretenţii” mai înseamnă şi că trebuie să fii pregătit pentru compromisuri serioase în ce priveşte nivelul calităţii sau cel al dotărilor. Plasticele şi cam toate materialele din maşină sunt pur şi simplu ieftine, iar primul impuls este „nu e cam mult 15.000 de euro pentru maşina asta?”. Pe de altă parte, mi s-a confirmat încă o dată că interiorul lui Duster e cel mai uşor de curăţat şi nu te iau durerile de cap dacă intri plin de noroi în maşină.
Mitsubishi ASX vine şi el cu un aspect destul de simplist al interiorului – în cazul modelului de test, în echiparea de top Instyle, comenzile instalaţiei multimedia sunt concentrate într-un display tactil de mari dimensiuni, sub care se găsesc butoanele climatizării automate. Iar între indicatoarele de bord avem un mic display color pentu computerul de bord.
Plasticele şi asamblarea sunt de foarte bună calitate, aşa că te cam codeşti să intri în maşină dacă ai noroi pe bocanci. Impresie care se păstrează chiar şi în cazul versiunii de echipare de bază, Invite, mai ieftină cu 5.000 euro decât Instyle (care costă 31.068 euro).
Hyundai ix35 continuă în interior stilul mai complex al designului exterior, începând cu volanul şi indicatoarele sofisticate şi terminând cu displayul de pe consola centrală, mărginit de aeratoare futuriste. La fel ca în cazul lui ASX, ix35 îţi lasă o impresie de berlină luxoasă, pe care nu te lasă inima să o murdăreşti.
Iar nivelul de echipare superior Luxury este şi el extrem de bogat, justificând preţul de 30.805 euro (obţinut în urma aplicării unui discount de iarnă de 1.860 euro). La fel ca şi ASX Instyle, ix35 oferă tapiţerie din piele, scaune încălzite, plafon panoramic sau sistem de navigaţie cu display tactil, lucruri care rămân SF pentru Duster.
SUV-ul românesc se prezintă, însă, foarte bine la capitolul spaţiu interior, având un ampatament de 2,67 metri, la acelaşi nivel cu ASX şi cu 3 cm mai mult decât ix35. Mai mult decât cifrele vorbeşte practica, iar Duster dovedeşte că are cea mai spaţioasă banchetă din acest comparativ. Pe de altă parte, aceasta e mai profilată mai confortabil în ix35 şi ASX.
În privinţa portbagajului, Hyundai ix35 stă cel mai bine la acest capitol, fiind şi cea mai voluminoasă maşină din comparativ. Oferă 460 de litri, mai mult decât cei 415 litri la ASX, respectiv 408 litri la Duster. Totuşi, rabatarea fracţionată a banchetei îi dă câştig de cauză Duster-ului, care ajunge la 1.570 de litri, în timp ce ix35 oferă maximum 1.460 de litri, iar ASX doar 1.200 litri.
Per ansamblu, Duster oferă cel mai bun raport între spaţiu interior şi preţ, în timp ce la nivelul dotărilor se limitează la ceea ce este cu adevărat necesar. În condiţii de echipare „full-option”, Hyundai ix35 stă cam la fel ca şi Mitsubishi ASX, coreenii oferind şi mai mult spaţiu, graţie gabaritului mai mare al maşinii.
Însă lucrurile se schimbă când punem maşinile în mişcare