Mitsubishi Lancer vs Subaru Impreza
Mitsubishi Lancer
Ultima generaţie Lancer a crescut în umbra lui EVO VII, VIII şi IX. Era un fel de băiat în casă a cărui datorie era să se ocupe de gospodărie, deoarece, atunci cînd se aprindeau reflectoarele, intra în scenă fratele cu sînge albastru. S-a mers cu individualizarea vîrfului de gamă pînă într-acolo, încît s-a ajuns practic la două modele distincte. Aşezînd faţă în faţă o versiune de serie şi un EVO, se ajungea la concluzia că singurul lor element comun era numele.
În schimb, la SIAB, românii au putut admira ultima generaţie Lancer şi, fără să irosim cuvinte, chiar au avut ce admira. Un concept car ajuns, datorită generozităţii niponilor, în producţia de serie. Extazul trăit la prezentarea conceptului şi-a păstrat intensitatea şi la contemplarea modelului de serie. Ultima generaţie a rupt total legătura cu cea veche, prin urmare este inutilă o comparaţie la nivelul designului sau al calităţii materialelor – totul vine din altă ligă.
De la o linie a caroseriei anostă – design nipon tipic modelelor din anii “90 –, s-a ajuns la o agresivitate camuflată într-o caroserie bine proporţionată. Botul maşinii este, de acum, cu adevărat viril, mizînd pe o “furie” temperată. Chiar dacă partea frontală poate aminti vag de Volvo, iar stopurile orizontale de o anumită Alfa Romeo 156, Lancer reuşeşte să-şi păstreze identitatea proprie – fapt ce se datorează în primul rînd vectorului de imagine Evolution X, un concept care a reuşit să tatueze retina multor privitori. Designul exterior cucereşte printr-o maturitate greu de egalat într-o clasă unde guvernează reducerea cheltuielilor şi atingerea unor cifre cît mai mari la vînzări.
În privinţa designului, Lancer îşi rezervă un loc pe podiumul clasei. La prima vedere, interiorul poate dezamăgi, dacă ai încă pe retină Evolution X. Trebuie să cobori cu picioarele pe pămînt, este un model de familie. Materialele sînt corecte calitativ, iar eticheta “corecte” nu trebuie citită ca o formulă de exprimare politicoasă. Sînt exact aşa cum ar trebuie să fie într-un model de familie – andurante, plăcute la privit şi la atingere, uşor de întreţinut. Spaţiu interior există, surprinzător, mult peste aşteptări. Poziţia la volan bucură mai mult decît în noua Impreza, care oferă o postură ceva mai înaltă. Plăcut este şi designul bordului, te “îmbracă” excelent, lăsînd impresia unui model de clasă superioară (asta şi pentru că este, în linii mari, identic celui de la Outlander).
Deşi nu reprezintă un detaliu foarte important, merită menţionată calitatea sistemului audio, chiar şi în versiunea de bază. S-ar fi simţit nevoia reglajului în profunzime a coloanei de direcţie pentru găsirea unei poziţii optime la volan, dar nici aşa nu deranjează. În cazul unui rulaj pe distanţe lungi şi deci, inevitabil, de ajustare a poziţiei la volan, persoanele ceva mai scunde se vor întinde puţin după levierul schimbătorului de viteze, dar nu vor regreta din momentul în care îl vor atinge, pentru că acesta impresionează plăcut prin cursa precisă. În cazul rulării pe timp de noapte, iluminarea în roşu a interiorului (ceasurile de bord, consola centrală) s-ar putea să obosească. Să nu vă aşteptaţi la tornade sau la ruperi de nori din partea “voinicului” propulsor de 1,5 litri.
Confortul deplasării este agresat pe alocuri de zgomotul trenului de rulare şi al suspensiilor, în special la rularea pe carosabil deteriorat. Nici propulsorul nu încîntă auzul cu “zbîrnîitul” său, Impreza cîştigînd puncte de simpatie cu sunetul inconfundabil de boxer (pentru nostalgici, acesta aduce pe alocuri cu cel de Oltcit). Noul Lancer mai impresionează prin calitatea asamblării şi prin rigiditatea caroseriei.