Mercedes Benz C-Klasse vs Lexus IS

Lexus IS, odată cu lansarea orientării estetice LFinesse, a primit o identitate puternică. Fără îndoială, este o maşină frumoasă, concepută într-un spirit modern, agresiv. Designerii s-au jucat mai mult cu suprafeţele decît la Mercedes şi există şi cîteva idei inedite. Astfel, farurile mult prelungite (şi mai ascuţite ca la C) sînt completate de tăieturile din paraşocul frontal, care adăpostesc proiectoarele de ceaţă. Spatele se remarcă printr-o simetrie perfectă vizavi de sigla montată în mijlocul portbagajului. Dacă facem abstracţie de această siglă, nu putem să nu observăm că dorsalul este o reproducere destul de fidelă a celui de pe Seria 5. Şi un alt detaliu legat de însemnul Lexus: dacă deschizi una dintre portiere, vei constata că mînerul uşii mimează L-ul stilizat din logo. Se mai remarcă clanţele alungite, aidoma unor vîrfuri de săgeţi, care continuă linia “morocănoasă” a farurilor. IS este o prezenţă dinamică, pare un sportiv bine făcut, acest efect fiind rezultatul consolelor faţă- spate scurte, dar şi al liniei pavilionului şi al celei mediane.

Singurele elemente care par a fi puse de mîntuială pe caroserie sînt retrovizoarele disproporţionat de mari, dar care, tocmai dinaceastă cauză, oferă o vizibilitate excelentă. Meritul japonezilor este acela că, deşi s-au împrumutat, n-au uitat să vină cu idei proprii, fapt ce i-a făcut pe mulţi să spună că, dacă actuala generaţie de Seria 3 ar fi arătat aşa, ar fi fost unsucces şi mai mare. Însă, cîteodată, mai puţin înseamnă mai mult: liniile simple ale lui C-Klasse creează un efect memorabil, în faţa căruia, chiar dacă la limită, IS pierde.

Ambele maşini sînt cam înghesuite cînd vine vorba de interior, însă senzaţia de claustrofobie este mai mare în Lexus. Cu toate acestea, japonezul îşi ia revanşa graţie ambientului. Materialele sînt mai bune, ca şi paleta de culori. Şi în Mercedes sînt materiale bune dacă te raportezi la un Saab, de exemplu, dar în această companie şi comparativ cu E-Klasse, situaţia nu mai e aşa de strălucită. Am găsit mici inadvertenţe la finisarea gurilor de ventilaţie din extremităţile bordului, respectiv o serie de plastice cam tari. Ergonomia este pozitivă în ambele combatante, chiar dacă acestea apelează la instrumente foarte diferite. Astfel, C-ul se prezintă într-un ambalaj clasic, cu display-uri mici şi butoane multe. IS mizează pe butoane mari, clar inscripţionate, şi pe un touch-screen tot mare. Acesta are o lacună destul de serioasă: dacă lumina cade direct pe el, e foarte greu să citeşti informaţiile afişate.

Ambele maşini folosesc o iluminare spectaculoasă, indiferent că-i vorba de instrumente, de butoane sau, la modul general, de habitaclu. Dar IS se distanţează prin jocul acelor care se dau peste cap la fiecare pornire, ca şi prin faptul că, la turaţie mare, interiorul turometrului te atenţionează să schimbi (cu un cerc portocaliu sau roşu). La fel se întîmplă şi dacă depăşeşti o viteză presetată (în acest caz, în vitezometru se aprinde un cerc). Ne-a dat pe spate faptul că, atunci cînd am uitat trapa deschisă pe timp de noapte, calculatorul de bord ne-a atenţionat că “moonroof”-ul este deschis (pe timp de zi, îl numeşte “sunroof”)!

După cum spuneam, C-Klasse s-a prezentat cu echiparea Avantgard (plus o serie de opţionale în valoare de 8.215 euro CIP), iar IS250 cu pachetul de vîrf Luxury. Preţurile finale (DDP) sînt aproape identice (C280 – 45.946; IS250 – 45.881), dar japoneza oferă mult mai mult, fără să ceară bani în plus ca Mercedes. Iată o selecţie: trapă electrică, sistem keyless, sistem audio Mark Levinson de top, tapiţerie completă din piele, Bluetooth, cameră pentru manevrele de parcare (completată cu senzori), jante de 17 inci, proiectoare de ceaţă, faruri cu Xenon, cruise control, sistem de navigaţie – şi lista poate continua.

Ambele modele sînt propulsate de motoare V6 pe benzină. Lexus mizează pe unul de 2,5 litri, capabil de 208 CP şi 252 Nm, dar aceste valori sînt obţinute la turaţii ridicate (6.400, respectiv 4.800 rpm). Mercedes pune la bătaie un agregat mai mare (3 litri) şi mai puternic – 231 CP. Avantajul net apare, însă, cînd vine vorba de cuplu (300 Nm), care este constant între 2.500-5.000 rpm. Din această cauză, C-ul pare mai vioi în toate situaţiile, însă am avut parte şi de alte surprize. Ambele propulsoare se aud înfundat, dar plăcut – semn că aceste maşini sînt mai mult cruiser-e decît sportive hardcore. Cînd vine vorba de poziţia la volan, în ambele modele aceasta este cam înaltă, nici vorbă să te prăvăleşti cu o plăcere nebună, ca în Seria 3. Mercedes se revanşează, însă, cu o direcţie, o cutie (manuală cu 6 trepte) şi un pedalier de zile mari. Cutia, chiar dacă supraasistată, este extrem de precisă, la fel cum e şi timoneria cutiei, în timp ce pedalierul ar da bine în orice maşină cu adevărat sport. Acesta din urmă este adecvat pînă şi pentru heel&toe, fapt ce reprezintă un real cîştig – cunoscătorii ştiu de ce.

De cealaltă parte a baricadei, se remarcă direcţia sportiv-grea a lui IS şi cam atît. Trio-ul direcţie-pedalier-cutie (tot manuală cu 6 trepte) este, chiar dacă nu cu mult, sub standardul german. Şi la frîne învinge C-Klasse, acestea fiind foarte incisive, chiar brutale, dar după un timp de acomodare pot fi folosite excelent. De această dată n-am avut ocazia să ducem maşinile pînă la limită, dar, din ce am văzut, Mercedes trăieşte o a doua tinereţe, fiind, de acum, compromisul perfect între confort şi sport. Ruliul este moderat, şasiul – foarte echilibrat, iar denivelările parcă nu sînt băgate în seamă. Lexus-ul nu se află cu mult în urmă, dar este totuşi în urmă. Lexus oferă multe dotări în plus, însă ca pachet complet Mercedes iese cîştigător.

Designul versiunii Avantgard e superb, partea tehnică – desăvîrşită, iar maşina s-a apropiat mai mult ca niciodată de Seria 3 în ceea ce priveşte dinamica, deci interiorul un pic mai fad nu pare o tragedie. Cine nu poate trăi cu acest inconvenient să nu uite că există posibilitatea, contra cost, să ridice rangul habitaclului. Asta e, să nu ne amăgim: lucrurile cu adevărat bune nu sînt ieftine niciodată.

Pagini: 1 2