Fiat Sedici vs. Nissan Qashqai (ep. 3)

Autor: Oraan Mărculescu 10 nov. 2008 Teste comparative

VEZI TOATE ARTICOLELE DIN TESTUL FIAT SEDICI VS. NISSAN QASHQAI

Sedici si Qashqai: cam scumpePentru cum arată şi ce nivel de spaţiu şi modularitate oferă, cele două maşini sunt destul de scumpe: la preţul unui astfel de Fiat Sedici îţi poţi lua noul VW Golf 6 TDI, în timp ce banii pentru un Nissan Qashqai ca modelul din test îţi pot aduce mai multe oferte din categoria berlinelor medii.

Totuşi, vorbim de maşini care oferă tracţiune integrală, într-o formă suficientă, plus mici aptitudini în offroad lejer. Din acest punct de vedere, Fiat Sedici este rivalizat clar de SUV-uri compacte ieftine, cum ar fi Hyundai Tucson sau KIA Sportage, care sunt avantajate de un spaţiu mai mare (ceea ce nu e neapărat un avantaj în oraş, dar poate cântări mult pentru o familie).

Nissan Qashqai ajunge la un nivel cam exclusivist, fiind foarte aproape de fratele Nissan X-Trail, un familist care se descurcă mult mai bine în afara şoselelor şi care, în aproape aceleaşi condiţii de echipare, nu este cu mult mai scump. În plus, pentru cei care nu se lasă impresionaţi de gadgeturile şi stilul oferite de Qashqai, există un puternic concurent intern: versiunea precedentă a lui Nissan X-Trail, care încă se mai vinde sub titulatura X-Trail Classic, la preţul lui Fiat Sedici!

Cu alte cuvinte, Fiat Sedici şi Nissan Qashqai sunt dedicate mai mult celor care nu pun accent pe spiritul pragmatic – deoarece, în acest caz, există alte oferte mai tentante. Atât Sedici, cât şi Qashqai încearcă să impună un fel de modă, care pare să prindă încet, deoarece tot mai mulţi producători încep să propună SUV-uri mai mici, iar accentul nu mai este pus pe partea aşa-zis de offroad, ci pe caracterul polivalent la utilizarea cotidiană în oraşele aglomerate.

Vanzari 9 luni 2008Dacă vreţi maşini de oraş capabile de mai multe decât berlinele obişnuite, cele două maşini pot fi nişte propuneri interesante, deoarece fac parte dintr-o nişă unde subiectivismul are un cuv\nt greu de spus. Qashqai plusează la capitolul atractivitate, ceea ce, să recunoaştem, contează mult pentru doritorii de originalitate vizaţi de această nişă a crossoverelor.

Care au preferat mai mult acest model în primele 9 luni din 2008 decât Sedici, în versiunile de motorizare din test: 130 de unităţi faţă de numai 97, conform APIA (este adevărat, Fiat Sedici este concurat şi de fratele Suzuki SX4, împreună cu acesta ajungând la nivelul vânzărilor lui Qashqai 2.0 dCi).

 

Însă concluzia finală dezavantajează ambele modele: sunt cam scumpe pentru ceea ce oferă din punct de vedere al unui automobil familial, folosit cu preponderenţă în mediu urban, iar preţurile se apropie de ale unor SUV-uri mai mari. Se potrivesc oamenilor în general tineri şi activi, care sunt dispuşi la concesii în privinţa bugetului de dragul unui stil diferit. Iar marea majoritate a publicului vizat este feminin, ceea ce avantajează Nissan Qashqai, mai fluid şi mai stilat, în timp ce Sedici poate deveni atractiv prin preţul mai mic şi manevrabilitatea mai bună în mediu urban.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide