Războiul dintre adepţii motoarelor diesel şi pe benzină se va termina când maşinile electrice vor deveni dominante. Până atunci, însă, trecem prin etapa hibridelor, avantajate de consumul mai redus, dar a căror tehnologie rămâne cam scumpă. Aşa încât amatori vor fi mai degrabă clienţii segmentului premium.
Lexus CT200h este prima compactă premium de pe piaţă cu motorizare hibridă. Şi singura, în acest moment, care combină un motor electric şi unul pe benzină, o soluţie preluată de la succesul de talie mondială Toyota Prius. Cele două agregate, combinate în sistemul Hybrid Synergy Drive, ocupă spaţiul de sub capota faţă, puterea fiind transmisă roţilor faţă.
Citroen DS5 este o maşină mult diferită, începând cu exteriorul elaborat şi interiorul sofisticat până la soluţia inedită a sistemului de propulsie hibridă, fiind primul Citroen echipat cu Hybrid4. Sistem care combină un motor diesel plasat sub capota faţă (şi care îşi transmite puterea roţilor faţă) cu un motor electric plasat în spate, care pune în mişcare roţile spate. Adică există situaţii în care DS5 Hybrid4 funcţionează ca o maşină 4×4, în rest maşina având tracţiune pe roţile faţă.
Lexus CT200h nu are pretenţii de sportivitate, deşi de la un buton de pe bord poate fi ales şi modul ”Sport”. În acest caz, resursele sistemului hibrid sunt folosite la maxim, însă nu trebuie să ne facem iluzii: cei 136 CP îi conferă maşinii un caracter dinamic doar normal, fără feeling sau pretenţii de adrenalină. La care mai adăugăm caracterul subvirator pronunţat pe viraje, din cauza masei considerabile pe puntea faţă.
De aceea, CT200h e de preferat să fie condus în modul ”ECO”, în care consumul de benzină coboară sub cotele unui motor diesel cu aceeaşi putere. Unde mai pui că eşti gratulat cu o silenţiozitate demnă de interiorul rafinat.
La Citroen DS5 Hybrid4 se remarcă echilibrarea bună a maselor pe punţi, datorită plasării în spate a motorului electric şi a bateriilor. Prin urmare, în viraje, chiar dacă vorbim de o maşină semi-monovolum (deci predispusă unui comportament mai greoi), DS5 Hybrid4 se ţine bine, iar ruliul şi subvirarea sunt uşor de controlat.
Pe butonul de lângă maneta cutiei automate descoperim 4 moduri:
În rest, ambele maşini beneficiază de sistem automat de oprire/pornire a motorului şi de recuperare a energiei la decelerare, pentru încărcarea bateriilor. Din păcate, în cazul lui DS5 amatorii de ceva mai multă sportivitate vor fi dezamăgiţi de comportamentul castrant al cutiei robotizate cu 6 trepte, care taie cam orice poftă de dinamism.
Ceea ce, în final, chiar nu este o problemă, pentru că punctul forte al acestor două modele îl reprezintă consumul mediu foarte redus: doar 3,8 litri/100 km. Pentru Lexus CT200h sună excelent comparativ cu orice altă maşină cu motor pe benzină de peste 100 CP. În cazul lui DS5 Hybrid4 este lăudabil dată fiind puterea maximă de 200 CP. Deci vivat soluţia hibridă!
Totuşi, la nivelul preţurilor, multora li se va pune un nod în gât, mai ales dacă vorbim de pretenţioşi, care trebuie să se gândească la circa 40.000 euro pentru o astfel de maşină, bine echipată. DS5 Hybrid4 costă mai mult decât CT200h, o parte din diferenţă fiind justificată de designul mai elaborat şi de spaţiul interior mai generos.
Principial, soluţia diesel-electric rămâne mai scumpă decât benzină-electric, la fel ca în cazul maşinilor cu motoare convenţionale. ”Vinovată” este complexitatea sistemului de pe DS5 – din cauza vibraţiilor motorului diesel, combinarea acestuia cu un motor electric ar fi fost mult mai dificilă faţă de Lexus CT200h. Dar plasarea motorului electric în spate a făcut posibilă o soluţie de compomis, de semi-4×4, cu reale avantaje la capitolul siguranţă şi manevrabilitate.
Şi uite aşa, dilema benzină vs. diesel rămâne de actualitate şi în registrul hibridelor.
SPECIFICAŢII TEHNICE:
Lexus CT200h
Motor: hibrid (benzină+electric)
Putere: 136 CP
Viteză maximă: 180 km/h
Demaraj 0-100 kmh: 10,3 secunde
Consum: 3,8 litri/100 km, 87 g/km CO2
Preţ de bază: 30.990 euro (cu TVA)
Citroen DS5 Hybrid4
Motor: hibrid (diesel+electric)
Putere: 200 CP
Viteză maximă: 211 km/h
Demaraj 0-100 kmh: 8,6 secunde
Consum: 3,8 litri/100 km, 99 g/km CO2
Preţ de bază: 37.150 euro (cu TVA)
TEST COMPARATIV publicat în Revista ProMotor numărul 95, octombrie 2012