Test în premieră: Noul Audi A6

Autor: Andrei Nan 10 feb. 2011 Test in premiera

Porneşti motorul utilizând butonul de Start de pe consola dintre
scaune, selectezi poziţia „Drive” a cutiei de viteze
Multitronic cu opt trepte şi demarăm
. Primul lucru care îl
observăm este cât de bine este izolat fonic interiorul. Sistemul
audio Bang&Olufsen contribuie şi el la atmosfera elegantă
oferind o claritate incredibilă a sunetului. Noi am testat
versiunea cu motor diesel de 3,0 litri de 204 CP cu tracţiune numai
pe puntea faţă
, aşadar ne vom concentra pe aceasta.

Cutia de viteze schimbă aproape imperceptibil treptele de
viteză
, iar motorul, deşi în versiunea de 204 CP oferă
performanţie dinamice peste medie.
Caroserie automobilului este realizată în proporţie de 20%
din aluminiu
, astfel, greutatea maşinii este cu 15% mai
uşoară decât un model similar, dar cu o caroserie realizată numai
din oţel. |n plus, multe din panourile caroseriei sunt şi ele
realizate din aluminiu pentru a reduce greutatea, precum aripile
faţă, capota motorului, a portbagajului dar şi elemente ale
suspensiei.

Un alt rol important în reducerea consumului îl are aerodinamica.
Acum Audi A6 are un coeficient aerodinamic Cx de numai
0,26
. Nu este cel mai mic din segment, dar este cu mult
sub medie. Din clasa mare cea mai aerodinamică limuzină rămâne în
continuare Mercedes-Benz E-Klasse cu un Cx de 0,25, diferenţă
determinată de lăţimea anvelopelor şi de grila radiatorului care se
poate închide.
Ceea ce a surprins cel mai mult a fost consumul.
Pe un traseu de aproape 100 km, parcurs pe autostradă şi drumuri
naţionale, consumul mediu a fost de 6 litri/100
km
, fără a avea un obiectiv în atingerea unui consum
scăzut. Dacă am fi încercat, cel mai probabil acesta ar fi scăzut
până la 5 litri/100 km.

La fel ca şi A8, şi A6 poate fi dotat cu faruri cu
tehnologie LED
care promit o durabilitate mai mare, o
intensitate mult mai redusă a luminii pentru ceilalţi participanţi
la trafic dar şi un consum cu 40% mai mic decât cel al becurilor
obişnuite.

Gama propulsoarelor noului A6 este alcătuită din două
motoare pe benzină, de 2,8 FSI şi 3,0 TFSI, un hibrid şi două
dieseluri de 2,0 TDI şi unul de 3,0 TDI pe care l-am şi
testat
, fiind cel mai probabil motorizarea preferată de
majoritatea clienţilor. Acesta este disponibil în două versiuni de
putere, de 204 respectiv 245 CP. |n primul caz motorul furnizează
un cuplu maxim de 400 Nm între 1.250 şi 3.500 rpm, cu un consum
mediu de 5,2 litri/100 km, în timp ce a doua versiune dispune de
500 Nm între 1.400 şi 3.250 rpm şi un consum mediu de 6,0 litri/100
km. Opţional motorul poate fi cuplat la sistemul de tracţiune
integrală quattro caredispune de o funcţie de corectare a
cuplului.

Tot la nivel tehnic trebuie menţionat sistemul ESP de
control al stabilităţii a fost upgradat,
fiind echipat
acum cu o funcţie care „imită” un diferenţial cu alunecare
limitată, prin frânarea roţii din interiorul virajului pentru
eliminarea subvirării.

Opţional, A6 dispune şi de sistemul Dynamic Handling
System, similar cu BMW Adaptive Drive.
Acesta dispune de
cinci moduri de rulare – confort, auto, dynamic, individual (setări
personalizabile) şi efficiency, cel din urmă având rolul de a
adapta sistemele şi setările motorului pentru a se obţine un consum
cât mai redus.

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide