L-am condus! Noul Mercedes-Benz SL 500 porneşte Revoluţia de Mătase!
Cele mai multe critici pe care le va primi noul SL vor fi pline de subiectivismul specific fiecărui observator în parte. Unii vor considera noile forme ale maşinii poate prea îndrăzneţe. Unii le vor iubi din prima, unii vor spune că sunt urâte. Nu este însă şi cazul meu şi nu spun că maşina este urâtă sau frumoasă. Ea este impozantă din orice unghi o priveşti, agresivă când este privită din faţă şi oarecum apropiată de CLS atunci când îi priveşti spatele. Nu ştiu cum vor rezista noile forme în timp şi câte modificări vom avea la facelift, cert este că dintre toate SL-urile, această generaţie are cel mai discutabil design. Cei care îl vor găsi frumos vor arunca însă în lupta verbală şi o caracteristică extrem de importantă a noului model – coeficientul aerodinamic de doar 0.27 este un record absolut al segmentului…
Evident, reţeta clasică a fost păstrată. Capota motorului este foarte lungă, iar cele două locuri sunt împinse la maximum către partea din spate ce a fost îngustată cât de mult posibil. Pentru a spori confortul interior, dimensiunile maşinii şi ampatamentul au crescut uşor. Operaţiunea a avut succes şi cei doi pasageri au acum mai mult spaţiu la picioare dar şi la nivelul umerilor. Designul interior este minunat. Este o combinaţie foarte reuşită de clasic şi modern cu elemente preluate de prin gamă (guri de ventilaţie de la SLK, volan de CLS, etc) dar chiar şi aşa SL nu seamănă cu nimic altceva.
Pielea este prezentă din abundenţă şi foarte important, prin toate locurile pe care le poţi atinge mai mult sau mai puţin voluntar ea este foarte moale. Calitatea fabricaţiei este perfectă, la fel şi finisajele şi detalierea lor. Noile scaune sunt mai confortabile decât cele ale actualului Clasa S şi chiar dacă oferă încălzire, ventilaţie, AIRSCARF şi masaj, acestea sunt suficient de ferme pentru a nu sări din ele la primele viraje negociate mai rapid. Pe lângă toate dotările de siguranţă activă şi pasivă ale mărcii, noul SL poate fi echipat cu Comand Online, cu conexiune la internet şi va putea integra perfect iPhone (la fel ca proaspăt lansatul Clasa A). În plus, plafonul din sticlă magic, Magic SKY este şi el disponibil opţional.
Ca noutăţi absolute, există acum cele mai inteligente ştergătoare de parbriz din lume, Magic Vision Control, ce curăţă parbrizul foarte rapid şi cu mişcări „robotice” impresionante. O altă premieră este Frontbass ce semnifică practic o nouă modalitate de aranjare a difuzoarelor în maşină. Difuzoarele de joase şi subwoofere-le sunt acum montate in podea, în faţa pasagerilor, şi sunt fixate direct de şasiu. Rezultă vibraţii zero în uşi şi un sunet foarte puternic îndreptat spre locurile faţă. Rezultatul este impresionant, mai ales cu acoperişul coborât, sunetul este foarte puternic şi clar.
Toate SL-urile echipate cu sistem audio Surround şi/sau Frontbass vor veni cu un cadou special, un DVD Signature Sound cu 25 de piese special alese pentru a scoate în evidenţă calităţile impresionante ale noului sistem de sunet. Plafonul amovibil este de acum construit în mare parte din magneziu şi are nevoie de mai puţin de 20 de secunde pentru a acoperi sau descoperi maşina. Difuzorul de vânt este de acum acţionabil electric de pe consola centrală, de la comenzile plafonului.