Ford Transit – a cincea stagiune

Autor: Constantin Ciobanu 07 sept. 2011 Test in premiera

Ford pregăteşte în culise o nouă generaţie Transit, dar până va veni acel moment este timpul pentru un upgrade al actualei generaţii. Marea noutate este reprezentată de generaţia nouă a propulsorului 2.2 Duratorq TDCi care înlocuieşte propulsoarele actuale de 2,2 şi 2,4 litri. Dar până ajungem la acest capitol să plecăm de la exterior. Modificările la capitolul design se reduc la adoptarea unei grile frontale argintii, mai exact a plasei din interior. Va fi oferită şi o serie limitată care va avea spoilerele faţă/ spate vopsite în culoarea caroseriei. Toate modelele 2012 vor fi disponibile în trei culori noi de exterior – Dark Micastone, Mars Red şi Midnight Sky.

La interior regăsim în funcţie de nivelul de echipare un sistem audio Sony ICE cu Digital Audio Broadcasting (DAB), conectivitate USB, Bluetooth Voice Control şi Bluetooth Audio Streaming, plus incinte Sony îmbunătăţite. Clienţii pot opta şi pentru un sistem de navigaţie cu display de 5 inch. Ford oferă acum ca funcţie standard şi ştergătoarele Quickclear pentru gama Transit 2012 pentru dezgheţare rapidă în condiţii de ger. Alte caracteristici utile includ o cameră video spate pentru marşarier şi o facilitate de ataşare a unei remorci. Extrem de bine plasat ecranul pe care pot fi vizualizate imaginile transmise de camera din spate. Acesta este amplasat deasupra oglinzii retrovizoare din interior.

O opţiune extrem de utilă când ai de făcut manevre în spaţii înguste, în special cu o dubă. Transit dispune în echiparea standard acum şi de funcţia Hill Launch Assist care menţine presiunea în sistemul de frânare, în cazul plecării din rampă, timp de 2,5 secunde. Ford a acordat o atenţie deosebită în ceea ce priveşte interiorul unor detalii care nu se văd dar care contribuie la o experienţă mai plăcută. Au fost schimbate materialele care compun izolaţia bordului, podelei, plafonului şi cel din zona scărilor. Şi acest lucru se simte, nu pot spune că am fost deranjat de zgomot, acest detaliu practic l-am neglijat pentru că nu mi-a atras atenţia. Doar propulsorul la viteze reduse este prezent auditiv la interior ceva mai pregnant. Ford oferă acum pentru Transit şi o tapiţerie nouă relizată dintr-un material fonoabsorbant. Chiar şi în cazul versiunii Van, cabina nu are acel aer auster al unui vehicul comercial. Totuşi unele sincope din punct de vedere ergonomic nu pot fi trecute cu vederea.

Poate cea mai importantă, ţinând cont că vorbim de un vehicul comercial în care se petrece mult timp la volan, este faptul că nu ai spaţiu în stânga pedalei de ambreiaj pentru a relaxa piciorul stâng. Dacă mai adaug şi faptul că pedala de ambreiaj are o cursă uşor cam lungă, într-un trafic urban practic trebuie să stai cu piciorul stăng plutind deasupra pedalei de ambreiaj. Un spaţiu există, pe pasajul roţii, dar implică o schimbare a poziţiei în scaun. Planşa de bord are în extremităţi suporturi pentru pentru sticle de apă, doze de răcoritoare… La volan dacă îţi pui o sticlă în suport maschezi comenzile pentru reglarea oglinzilor. Aici lucrurile nu sunt atât de dramatice pentru că nu cauţi soarele cu oglinzile retrovizoare, nu le reglezi poziţia tot timpul. În schimb dacă pasagerul din dreapta foloseşte suportul pentru sticle, atunci este limitată vizibilitatea în oglinda retrovizoare din partea dreaptă. Aici ar fi o mică problemă. Nu am găsit nici o modalitate de reglare a coloanei de direcţie, şi aici aş putea bifa un minus, dar poate fi suplinit acest detaliu cu posibilităţile complete de ajustare a scaunului şoferului. Extrem de bine amplasat levierul cutie de viteze, am apreciat şi timoneria acesteia, una care poate face unele automobile să fie invidioase.

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide