Fiind puţin mai pragmatic, faceliftul modelului Logan mi-a lăsat o impresie foarte bună. De ce? Pentru că Dacia a păstrat preţul dar a oferit lucruri în plus. Ceea ce în condiţiile actuale, în care preţurile unor materii prime au crescut şi cu până la 100%, este de apreciat.
Este adevărat, comparativ cu preţurile din momentul lănsării, Loganul de acum este mai scump. Dar şi
salariile angajaţilor au crescut, ca de altfel şi alte costuri aferente. Chiar şi aşa,
comparativ cu directa concurentă, Loganul este imbatabil la raportul preţ/calitate/dotări.
Siguranţa a avut de căştigat,
avem acum ABS Bosch 8.1 cu repartitor electronic al forţei de frânare şi asistenţă la frânarea de urgentă, ce identifică situaţiile în care este necesară o sporire a eficienţei frânării şi acţionează în acest sens.
Nici siguranţa pasivă nu a fost uitată,
plasticul acela inchis nou al planşei de bord nu este diferit doar la exterior. Ci structura de tip fagure a polipropilenei folosită diminuează consecinţele unui impact asupra genuchilor, designul întreg al planşei de bord fiind optimizat pentru o comportare mai bună în cazul unui accident.
Dar ce cumpărăm? Promotor.ro vine cu două propuneri.
Pentru cei ce doresc economie, Logan 1,4 GPL Laureate este alegerea ideală. La un preţ de 8800 de euro cu TVA oferă toate dotările strict necesare unui automobil: aer condiţionat, geamuri faţă şi oglinzi electrice şi ABS, oferit la promoţie, gratis, doar pentru variantele cu GPL.
Asta înseamnă că diferenţa de 800 de euro faţă de versiunea normală pe benzină este redusă cu 450 de euro, preţul ABS-ului, reducându-se la doar 350 de euro. Suma care în mai puţin de 10.000 de km este deja amortizată. Un lucru de lăudat este şi faptul că, spre deosebire de
vechiul model, Logan 1,4 GPL Laureate este mai ieftin cu 100 de euro, vine în plus cu volan reglabil pe înălţime, CD-player şi
garanţie strandard de 3 ani, disponibilă la toată gama.
Dacă totuşi doreşti
un automobil care să aibă performanţe dinamice cel puţin satisfăcătoare, atunci ne oprim iar la versiunea Laureate, dar dotată cu motorul pe benzină 1,6 16 V, la preţul de 8900 de euro. Este adevarat, mai trebuie adăugat preţului ABS-ului, dar maşina are un consum decent şi performanţe net superioare dci-ului de 85 CP care mai scump cu peste 1000 de euro. De asemenea, recomandăm şi
extinderea garanţiei cu aproape 250 de euro până la 5 ani sau 120.000 de km, o opţiune pe care o considerăm foarte avantajoasă.
Evident, gusturile şi necesităţile clienţilor sunt variate şi de aceea Dacia pune la dispoziţia acestora o gamă largă de versiuni şi motorizări. Dar
noi credem că faceliftul Loganului este unul foarte reuşit şi în curând capacitatea de producţie a uzinei ar putea fi lejer depăşită. Mai ales cu un potenţial succes nebun al lui
Dacia Sandero în Europa de Vest. Rămâne de văzut.
Dar nu uitaţi, de la noi aţi auzit-o prima dată.
Pagini: 1 2 3 4