Chrysler Sebring – test

Europa şi America sînt cît se poate de diferite din toate punctele de vedere.
Industriile de pe cele două continente au evoluat complet paralel, de cauza a numeroase variabile. Ideea e că pe cînd noi, europenii, eram prinşi în “mica” dispută provocată de un neamţ care s-a trezit că are nevoie de spaţiu vital, peste Ocean mai era un pic şi începeau celebrii Golden Years. În cele din urmă, americanii şi-au încordat muşchii, au venit şi au făcut ordine, după care s-au întors la ei acasă, să-şi vadă de treabă. În acel moment (şi cîţiva ani buni după), fără îndoială, cele mai bune maşini au fost cele americane.
După ce ne-am şters nasul de sînge, am încercat să-i ajungem, “cursa înarmării” fiind de-a dreptul impresionantă. Urmaţi îndeaproape de japonezi (şi mai nou de coreeni), am ajuns să-i strîngem cu uşa bine de tot şi…

Ce spuneţi? A, da. OK, recunosc, acum japonezii sunt cei care îi strîng cu uşa, dar şi noi îi scoatem la tablă destul de des.

Această răsturnare spectaculoasă este poliţa plătită pentru înfumurarea cu care yankeii au tratat restul lumii auto, crezînd că, dacă lista celor mai mari producători începe cu GM şi Ford, sînt imbatabili. E foarte trist să descoperi că puntea rigidă sau cele două supape pe cilindru nu reprezintă vîrfuri ale tehnologiei, ci din contră. Sau să vezi, an de an, cum “valul galben” te domină fără drept de apel la multe categorii. {i mai am una: vrei să le dai compatrioţilor tăi un diesel modern (da, acel ceva despre care ai auzit săptămîna trecută pentru prima oară), dar n-ai nici aşa ceva…

Într-un final, americanii s-au decis să se-ntoarcă în Europa, mult mai îngăduitori ca pe vremuri, cu speranţa de a marca nişte puncte în momentele în care producătorii europeni se află la vreo decernare de premii.

Chrysler, din punctul meu de vedere, s-a mişcat cel mai bine. Chiar şi împins din spate de Mercedes-Benz, ne-a oferit un produs absolut fabulos: 300C. Cu tehnologie germană (mai veche, ce-i drept), cu imagine pur americană şi la un preţ extrem de competitiv, 300C este o maşină perfectă pentru cei care s-au plictisit de clasica tripletă germană din segmentul limuzinelor mari. Dar clientela s-a dovedit foarte conservatoare şi de aceea vine acum noul Sebring să-şi încerce norocul la un public mai puţin pretenţios.

Importanţa cu care e tratată piaţa europeană este impresionantă, căci lansarea mondială a avut loc la Londra, în condiţiile în care vechile generaţii (două la număr) n-au făcut mare lucru pe la noi. Orientarea estetică este şi ea interesantă, conceptul cab-forward fiind abandonat. Conform acestuia, un Chrysler trebuia să aibă consola faţă scurtă, habitaclul era împins mult înainte, iar portbagajul era relativ lung. Din acest punct de vedere, noul Sebring face totul pe dos: botul maşinii este mult alungit, stîlpii A au fost împinşi către spate, iar portbagajul e scurt şi înalt. Toate acestea par să fie în detrimentul spaţiului interior, dar realitatea spune că nu-i aşa. Sebring oferă un spaţiu mai mult decît adecvat. Doar tunelul median e foarte înalt, de parcă ar avea tracţiune spate. O fi semnul că vor exista şi variante 4×4?

Estetic, limuzina de clasă medie urmează “şcoala” Crossfire, dar farurile sînt mult mai mari. Forma lor, dominată de rotunjimi şi muchii, este la unison cu cele două curburi ale spoilerului frontal, deasupra cărora se află proiectoarele de ceaţă. Grila frontală “emulează” de pe Voyager sau Pacifica şi este reuşită, chiar dacă nu redă dramatismul celei de pe 300C. Capota e dominată de un set de striaţii, continuate de cele de pe părţile laterale şi foarte bine închise de muchia superioară a portbagajului. Din profil se mai remarcă clanţele cromate, deosebit de elegante, care, împreună cu alte elemente metalice, insuflă o eleganţă aparte, o impresie de calitate. {i stopurile sînt foarte mari, dar nu la fel de plăcute ca farurile. Ele au un design mult prea japonez, Sebring putînd fi confundat din spate cu orice sedan nipon. Per total, estetic, s-a încercat o revoluţie, dar rezultatul nu-i chiar atît de convingător. Totuşi, maşina este suficient de diferită de cele cu care sîntem noi obişnuiţi pentru a atrage.

La conferinţa de presă, s-a vorbit foarte elogios despre noul interior, foarte bun calitativ. Asamblarea este corectă, dar calitatea materialelor în unele locuri e mediocră. În schimb, folosind cîteva linii interesante şi tonalităţi deschise, designerii au conceput un habitaclu decent şi, iarăşi, “mai altfel” decît europenii, ceea ce nu-i rău deloc. De fapt, este punctul lor forte, care trebuie exploatat, chiar dacă europenii sînt şi ei un pic bătuţi în cap (vezi insuccesul lui 300C). Pentru ca latura practică să fie maximizată, inginerii din Detroit au creat o tapiţerie specială din stofă, denumită YES Essentials. Atuul acesteia este că rezistă mai bine la murdărire şi se curăţă mai uşor decît materialele clasice.
La fel de mîndri au fost americanii şi de noul sistem infotaiment, cu touch screen, care, într-adevăr, este ergonomic, dar i-a făcut cinste din plin lui Murphy: n-a vrut să-i asculte în ruptul capului pe unii colegi de breaslă. {i mai interesant este compartimentul care, după nevoie, răceşte sau menţine caldă o băutură. Nimic mai plăcut decît să bei o gură de ceai iarna, după ce te-ai spetit o jumătate de oră să scoţi maşina din troiene. Bravo!

La drive-testul din zona Estoril, am avut la dispoziţie atît motorizări pe benzină, cît şi un diesel căruia, ţinînd cont că doar pe el îl vom vedea în Rom`nia, i-am acordat prioritate. Este primul diesel montat pe un Chrysler din acest segment, iar oficialii se arătau foarte mîndri de el. Însă nu e o noutate deloc, căci e TDI-ul de 2 litri şi 140 CP de pe Golf V sau Passat. Cu 310 Nm la dispoziţie, îi oferă destulă vînă lui Sebring şi nici nu suferă de lipsă de cuplu la turaţiile joase, pentru că transmisia manuală cu 6 trepte (Aisin) are treapta întîi foarte scurtă. În regim de condus dinamic, se remarcă modul stingher în care urcă în ture, reprizele fiind, pe undeva, doar medii. Totuşi nu trebuie să disperăm, Sebring ţinînd pasul cu majoritatea jucătorilor din clasă.

Aruncînd maşina pe cîteva serpentine, am observat că suspensiile (independente), destul de rigide, nu-i conferă o stabilitate extraordinară şi nici direcţia nu străluceşte. Aceasta, chiar dacă este hidraulică, mi-a lăsat impresia că ar fi asistată electric. Revenind la trenul de rulare, pe scurtul traseu s-a configurat următoarea imagine: mergînd uşurel, ruliul este accentuat, iar maşina pare instabilă. Negociind virajele în forţă, în mod paradoxal, comportamentul se schimbă: odată bruscat, Sebring pare puţin mai închegat.

Ambiţiile de pilot trebuie lăsate acasă. În schimb, primeşti o maşină onestă, cu un design interesant şi destul de diferită ca să te poţi evidenţia fără a deveni penibil.
Deci Chrysler vine şi ne spune în faţă că ne dă şi ne va da orice, inclusiv motoare diesel în orice clasă, numai să-i dăm şi noi odată binecuvîntarea noastră. Avînd în vedere că-i o primă încercare, eu sînt dispus să mai închid ochii, dar nu pot să nu remarc o situaţie tragi-comică: americanii au venit în Europa doar ca să o încaseze de la compatrioţii lor. Noul Mondeo vă spune ceva în acest sens, nu-i aşa?