Pe noul SUV compact de la Mazda debutează două noi generaţii de motoare. Prima este reprezentată de propulsorul pe benzină de 2.0 litri şi 165 CP (SKYACTIV-G), care poate fi cuplat la noua cutie manuală sau automată, cu 6 rapoarte. Cea de-adoua generaţie este reprezentată de unitatea diesel de 2.2 litri (SKYACTIV-D), în două versiuni de putere, de 150 CP şi respectiv 175 CP, care de asemenea poate fi comandată de una dintre cele două noi transmisii SKYACTIV. Trebuie menţionat faptul că este prima dată când Mazda foloseşte cutia automată pentru motorul diesel.
La drum, versiunea pe benzină cu motorul de 2.0 litri şi 165 CP, cuplat la noua cutie manuală cu 6 trepte (SKYACTIV-MT), s-a dovedit puternică în orice repriză. Motorul trage de la turaţii joase, sub 2.000 rpm, iar la viteze mari te poţi baza pe acesta, când e vorba de o depăşire în forţă. Cutia manuală prezintă o timonerie precisă, iar cursele scurte ale levierului de schimbare a treptelor aduce aminte de roadsterul sportiv, MX-5. Suspensia este cam rigidă, ce-i drept, însă acest lucru duce la o stabilitate extrem de bună în curbe şi un ruliu scăzut.
Nici noua cutia automată cu 6 viteze (SKYACTIV-DRIVE), cuplată la acelaşi tip de motor, nu este de neglijat. Aceasta schimbă lin, fără a produce şocuri, iar atunci când vrei să abordezi un stil mai agresiv, cutia se conformează, schimbând treptele aproape de zona roşie.
În concluzie, am putea spune că producătorul japonez a lansat un model care va face faţă cu brio concurenţei. Noul Mazda CX-5 are un look atrăgător, are un comportament sportiv, iar spaţiul din interior este generos şi oferă confortul unei familii de 5 persoane. Dotat şi cu toate tehnologiile SKYACTIV, acesta nu face decât să adune puncte în plus la capitolul siguranţă, dinamică şi confort.
5 modele de pre-serie CX-5, construite manual şi în versiuni de putere diferite, ne-au fost puse la dispoziţie pentru a înţelege mai bine avantajele şi îmbunătăţirile pe care le aduc tehnologiile SKYACTIV noului SUV compact.
La prima întâlnire face to face cu noul model japonez, am putea spune că se poate observa destul de bine fluiditatea limbajului de design Kodo – „Soul of Motion”, preluat la de conceptul Minagi. Ideea de mişcare este dată, în primul rând, de linia ascendentă a geamurilor dar şi de înclinarea parbrizului şi a lunetei. Partea frontală inspiră agresivitate prin farurile alungite despărţite de o grilă generoasă în mijlocul căreia tronează sigla cromată a constructorului nipon. În spate, forma orizontală a stopurilor şi eleronul generos de pe hayon îi dă o notă sportivă, subliniind atitudinea atletică de care dă dovadă noul CX-5.
Interiorul pune foarte bine accent pe ergonomie şi sportivitate. Butoanele mari de pe consola centrală, pot fi accesate foarte uşor, iar ecranul cu touch-screen de 5.8 inch, plasat în partea superioară a bordului, nu lasă să-ţi distragă foarte mult atenţia de la drum. Materialele din interior sunt de calitate bună, iar aici ne referim la plasticele moi din partea superioară a bordului şi de pe feţele interioare ale portierelor.
Inserţiile din crom satinat de pe mânerele uşilor, dar şi volanul sport creează o uşoară ambianţă sportivă, iar maneta schimbătorului de viteze, plasată ergonomic, te îmbie la un stil de condus mai agresiv.
Scaunele, îmbrăcate în piele, oferă un confort ridicat, iar spijinul lateral al acestora îţi dă încredere atunci când vrei să te aventurezi în curbe cu viteze mai mari. În ce priveşte spaţiul din habitaclu, aş spune nota 10. Japonezii au reuşit să proiecteze interiorul în aşa fel încât pasagerii să nu aibă ce critica în ce priveşte spaţiul la cap şi la picioare. Însă, şezutul banchetei ar fi putut fi un pic mai generos.
Poziţia la volan este specifică crossoverelor, uşor înaltă, însă acest lucru oferă o vizibilitate extrem de bună, atât în faţă, cât şi în spate. Oglinzile retrovizoare au dimensiunile potrivite pentru a realiza o parcare aproape perfectă, aici putând contribui şi camera video care transmite imagini pe display-ul central.
Portbagajul este extrem de generos, oferind un spaţiu util de 503 litri. Rabatând bancheta, se obţine o suprafaţă plană şi un volum de până la 1.620 litri. Fracţionarea banchetei în configuraţia 40:20:40 permite obiectelor lungi să fie transportate cu uşurinţă, fără a-i deranja pe pasagerii din spate.