Am condus noul Boxster S – Porsche cel Pur

Autor: Andrei Nan 16 mart. 2012 Test in premiera

Pentru că ampatamentul şi ecartamentele faţă-spate au fost crescute acum este mai mult spaţiu interior şi pentru cei doi pasageri. Pentru ca ei să nu fie afectaţi de parbrizul mai înclinat şi de înălţimea mai mică a plafonului, poziţia de şedere a fost scăzută cu cinci milimetri. Acum se simte că ai mai mult spaţiu la nivelul umerilor şi la picioare, este oarecum aceeaşi senzaţie de creştere de spaţiu interior pe care o ai în noul 911 faţă de vechea generaţie.

Cele două portbagaje sunt şi ele importante, poţi călători în două persoane dacă nu ai extrem de multe bagaje. Cel din faţă are 150 de litri iar cel din spate încă 130. Interiorul a fost redesenta complet şi pare o copie mai mică a celui de pe 911. Consola centrală se continuă cu deja celebrul tunel median înalt, pe care se află toate comenzile importante inclusiv selectorul cutiei de viteze, acum cel mai aproape de volan. Instrumentarul de bord are trei ceasuri individuale, foarte lizibile cu turometrul în centru, vitezometrul în stânga şi în premieră pentru Boxster cu un display TFT color în cel din dreapta. Este doar unul din cele 50% componente pe care noul Boxster le împarte cu noul 911. Oficialii Porsche spun că şoferul lui Boxster nu va sesiza acest lucru doarece majoritatea componentelor share-uite nu se văd. Aşa este, majoritatea. Pe restul pui mâna prin tot interiorul. Nu vă faceţi griji însă, calitatea fabricaţiei este foarte bună iar componentele preluate de la 911 sunt integrate bine şi ergonomic.

Apropo de ergonomie şi practicalitate, Porsche se laudă cu noile oglinzi retrovizoare ale lui Boxster. Ele sunt amplasare în premieră pe uşi iar spaţiul lăsat între ele şi geamul portierei este calculat pentru a le permite pasagerilor o vizibilitate suplimentară către interiorul virajului. Este o explicaţie care acoperă frumos încă două elemente din cele 50% de componente pe care Boxster le împarte cu noul 911…

Boxster este acum cel mai uşor model din segmentul său, indiferent de motorizare. Versiunea standard cântăreşte 1.310 kg iar S-ul 1.320 kg. Inginerii s-au străduit să facp toate componentele mai uşoare iar construcţia caroseriei este una hibridă din oţel şi aluminiu. Nici soft-top-ul nu a scăpat de o construcţie hibridă din mai multe metale. Componentele sale sunt în mare din aluminiu şi oţel deci Boxster are cel mai uşor dar şi rapid soft-top din istorie. Maşina se decapotează sau se capotează în doar nouă secunde, un record al segmentului.

Chiar dacă este mai spectaculos, mai mare, mai dotat şi mai rapid ca niciodată, Boxster este mai economic şi mai ecologic. Disponibil cu două motoare boxer noi, propulsorul standard de 2.7 litri şi 265 CP şi S-ul de 3.4 litri şi 315 CP, Boxster are valori de consum impresionante. Primul are anunţat un consum mediu de 7.7 litri pentru 100 km parcuşi iar al doilea de 8, valori disponibile pentru cutia PDK, alegerea a peste 70% din clienţii Porsche. Special pentru a scădea consumul de combustibil, Boxster este oferit în premieră cu cutia PDK îmbunătăţită cu funcţii eco – Start&stop şi Coasting. Dacă pe prima o cunoaşteţi deja, aflaţi că funcţia Coasting este preluată de la hibrizi. La rularea cu 100 km/h să spunem, dacă luaţi piciorul uşor de pe acceleraţie, motorul va coborî imediat la valoarea de turaţie de relanti şi maşina va funcţiona normal, cât îi permite inerţia. La o simplă apăsare de acceleraţie, cât de fină, motorul revine la turaţia normală. Porsche susţine că datorită acestei funcţii un Boxster poate consuma şi cu un litru mai puţin la 100 km parcurşi!

Se poate că multe din lucrurile pe care le-am scris pe această pagină să nu fie considerate atât de puriste în sensul Porsche al cuvântului dar astfel revin la ce am spus la început. Tehnologia ce ne înconjoară nu trebuie ignorată nici măcar de cel mai accesibil Porsche mai ales că senzaţiile tari în spirit clasic sunt în continuare pe meniul pe care îl primeşte un şofer de Boxster. Mă aşez bine în scaun, pun mâna pe tacâmuri şi detaliez în pagina dedicată condusului…

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide