Am condus în premieră noul Hyundai ix20

Autor: Baltateanu Dragos 15 oct. 2010 Test in premiera

În România, noul model soseşte în luna
noiembrie
. Preţurile nu au fost încă stabilite iar modele
Blue nu vor fi importate, cel puţin pentru început . Acestea din
urmă oferă un sistem Start&Stop pentru reducerea emisiilor. La
noi în ţară, publicul este reticent în ceea ce priveşte
monovolumele. Însă Hyundai ix20 este o alternativă excelentă pentru
modelele de clasă mică şi va canibaliza şi o parte din clienţii
modelului i20. Totul va depinde la ce preţ va fi oferit pe piaţa
autohtonă. Preţurile pentru rivalul KIA Venga încep de la 12.800
euro şi ajung până la 19.500 euro (TVA inclus).

Hyundai ix20 se adreasează în principal familiilor
tinere ce îşi doresc un automobil mic dar suficient de încăpător
pentru doi adulţi şi un copil.
În plus, Hyundai oferă şi
plăcerea condusului, fiind suficient de dinamic pentru a oferi
satisfacţie celui de la voln. Nu este un simplu „cărător” de
oameni. Dacă va reuşi să convingă şi reticentul public românesc,
rămâne de văzut.

Hyundai ix20 este cel mai nou model din gama
constructorului corean
. A fost lansat în premieră la
Salonul Auto de la Paris şi este modelul cu care Hyundai vrea să
atace segmentul monovolumelor compacte, un segment de succes în
Europa de Vest. Acolo, maşinile de familie sunt apreciate dar în
marile aglomeraţii urbane este destul de greu să te descurci cu un
monovolum full-size. Aşa că modele ca Renault Modus, Citroen C3
Picasso sau Nissan Note au câştigat teren în oraşe ca Paris, Londra
sau Madrid.

Hyundai ix20 mai are un frate de grup, modelul KIA Venga, despre
care puteţi citi
aici.

În primul rând trebuie să explicăm denumirea aleasă de
Hyundai.
Dacă aveaţi impresia că modelele ix desemnează
maşinile cu tracţiune integrală, vă înşelaţi. Denumirea ix aparţine
vehiculelor recreaţionale din gama Hyundai şi aici intră şi
monovolumelor alături de SUV-uri. Modelele cu tracţiune integrală
au mereu cifra 5 în coada denumirii: ix35, ix55. Aşadar gama
recreaţională este formată din modelele: ix20, ix35, ix55
(Veracruz) şi Santa Fe. Iar cea a modelelor normale din i10, i20,
i30, Accent şi Grandeur.

Hyundai ix20 arată bine la primul contact. Spre
deosebire de alte monovolume mici, are linii fluide şi un design
atrăgător.
Ba chiar putem spune că arată bine. Centrul de
desing Hyundai din Russelsheim, Germania şi-a făcut bine treaba,
noul model fiind a doua maşină din gamă după ix35 ce adoptă
designul denumit „sculptură fluidă”. Noul model este produs în
Europa, la uzina Hyundai din Nosovice, Republica Ceha.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide