Acesta
este noul Volkswagen Golf Plus. De fapt, este faceliftul actualei
generații. Și e unul destul de discret. Trebuie să fii extrem de
atent pentru a deosebi cele două modele. Pare un caz de „Găseste
cele 12 diferențe”.
Cea mai evidentă modificare se află în parte frontală. Grila
calandrului are acum ceva mai puține linii orizontale, iar acestea
n-au mai fost vopsite în culoarea caroseriei. Blocurile optice sunt
identice acelora de pe generația a șasea a modelului Golf. În rest,
nici o schimbare.
La interior, elementele sunt comune cu ale actualei generații Golf
Plus și Tiguan. Scaunele se dovedesc ceva mai profilate, volanul
are un design nou, iar unele materiale sunt de o calitate
superioară. Însă feelingul general le va fi extrem de familiar
celor care au deținut un Golf Plus.
Schimbările mai profunde se află sub caroserie. Golf Plus folosește
acum trenul de rulare de la Golf VI, iar în cazul modelului testat
de noi – noul propulsor TDI de 140 CP. Ca de obicei, atuul
principal al acestui model este spațiul interior generos. Gândit ca
o variantă stil monovolum a modelului Golf, Golf Plus își răsfață
pasagerii cu un spațiu amplu mai ales la cap.
Patru oameni pot călători mai mult decât confortabil, iar cei din
spate au la dispoziție înclusiv măsuțe ce se pot rabata din
spătarul scaunului. Pentru o familie tânără, un Golf Plus este o
alegere excelentă. Trebuie doar să te obișnuiești un pic cu poziția
la volan, cam ciudată. Te duce cu gândul la un automobil utilitar,
dar, după câteva reglaje, uiți de acest lucru.
Ajungi să apreciezi însă ținuta de drum suplă și rafinată,
specifică Golfului VI. Motorul turbodiesel de generație nouă oferă
suficient cuplu pentru accelerații viguroase, iar coloana sonoră
este mult mai moderată ca în trecut. La drum, Golf Plus se comportă
exact ca un Golf mai mare și mai greu.
Direcția este precisă, dar nu are acea incisivitate pe care o
regăsim într-un Ford C-Max, de exemplu. Este greu să îi găsești un
loc modelului Golf Plus. Pentru o familie e suficient și un Golf
normal, iar dacă dorești un monovolum adevărat, atunci Touran este
o opțiune mai bună. Prețurile pentru gama Golf Plus pornesc de la
12.102 euro fără TVA sau de la 14.401 euro cu TVA.