Un hibrid fără compromisuri – Infiniti M35h

Autor: Constantin Ciobanu 16 nov. 2011 Test drive

Când am preluat maşina la test am avut grijă să aduc la zero tot ce se putea prin jurnalier. Prima zi de test s-a rezumat exclusiv la trafic urban. Iniţial am fost uşor dezamăgit de faptul că motorul termic intră destul de repede în scenă. Se poate rula electric dar în urban asta înseamnă să te înconjori de claxoane, flash-uri plus multe alte lucruri „interesante” debitate de colegii de trafic. În mare parte urări de bine consistente din perspectiva sărbătorilor de iarnă. În medie în traficul urban bateria stă mai tot timpul la 60% grad de încărcare. Vei avea surpriza să descoperi că rulezi electric atunci când ai ajuns la o viteză stabilă, fie că rulezi cu 30, 40 sau 70 km/h. Iar acest lucru poate fi realizat pentru o perioadă considerabilă. În altă ordine de idei în momentul în care ridici piciorul de pe pedala de acceleraţie evident se trece la încărcarea bateriei.

Dacă motorul termic nu este oprit acest lucru se va întâmpla imediat sau atunci când frânezi. Totuşi rularea liber care conduce la încărcarea bateriei un conduce la o decelerare consistentă, cum este în cazul unui model complet electric. Este o decelerare lină, sesizabilă, dar nu una care să oblige colegii de trafic din spate să frâneze în spatele tău. Un condus ECO în mediul urban, dar un unul extrem m-a condus la un consum mediu de 9,3 litri. Prin urmare cei 9,2 litri declaraţi pentru trafic urban sunt adevăraţi. Dacă ai promis că ajungi acasă la 5 şi deja este 6 P.M. atunci ajungi lejer la un 13-14 litri în mediul urban. Singurul mic inconvenient la modul electric este faptul că se trece pe asistare complet electrică, inclusiv pentru sistemul de frânare.

Ai nevoie de o perioadă de timp pentru a te acomoda cu diferenţa de dozare în pedala de frână de la modul termic la cel electric. Iar acest lucru este evident la viteze de până în 10 km/h unde fiecare atingere a pedalei este oarecum sinonimă cu o frânare puternică. Necesită o minimă atenţie la dozare pentru a un aduna vreun visător în portabagajul limuzinei. Marea surpriză a reprezentat-o condusul extraurban. La un regim de 90 km/h, motorul termic funcţionează preţ de vreo 2 minute pentru a încărca bateria apoi următorii 10 kilometri sunt rulaţi complet electric. Iar astfel de surprize poţi să ai şi la 130 km/h. A doua zi, cea rezervată sesiunii foto a însemnat un traseu de aproximativ 250 km din care vreo 80 km au fost rulaţi complet electric. Impresionant! Practic la drum lung Infiniti M35h poate acoperi o treime din distanţa parcursă în mod electric. Distractiv este rularea în modul ECO, în momentul în care accelerezi mai puternic pedala reacţionează, opune o oarecare rezistenţă pentru a-ţi aminti că eşti în modul ECO.

Dar Infiniti M35h are şi un mod Sport, iar hibridul nipon este cea mai puternică versiune din gama M, aşadar îşi poate gratula proprietarul cu reprize extrem de viguroase, are nevoie doar de 5,5 secunde pentru a ajunge la 100 km/h. Viteza maximă este limitată la 250 km/h. În modul Sport cutia schimbă la 7.000 rpm, ai astfel ocazia de a te bucura şi de sunetul superb al motorului. În cazul unui condus sportiv trebuie avut în vedere că spre deosebire de M37, versiunea hibridă are 115 kg în plus. La limită subvirarea intervine progresiv şi este uşor de corectat. Noi însă am căutat supravirarea. Am găsit-o, M35h ştie să gliseze frumos, progresiv iar derapajul este uşor de controlat şi redresat.

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide