TEST: Touareg Edition X. Formidabilul

38 de grade. Atât arăta termometrul de bord atunci când m-am urcat înapoi în maşină în urma sesiunii foto, scuturându-mi praful de pe adidaşi. Închid uşa după mine şi respir adânc, în habitaclul răcoros. Lângă mine, lanul de floarea-soarelui, mai înalt ca niciodată datorită ploilor din ultima vreme, se coace sub un soare nemilos, aşa cum îi stă bine Bărăganului. Dar nu-mi pasă nici de căldură, nici de praf. Sunt doar eu şi el, iar drumurile prăfuite de ţară din mijlocul câmpului sunt un fel de dejun frugal pentru amândoi – dar unul fierbinte, căci aici a venit, în sfârşit, vara.

Praf. Şi floarea-soarelui. Bărăgan. 38 de grade la umbră

N-ar fi trebuit să fiu aici, îmi spun, privind câteva minute mai târziu la jantele uriaşe de 19 inci („Moab” se cheamă pe această echipare X), afundate în ceea ce fusese până în urmă cu câteva zile o baltă cu noroi, acum aproape uscată şi ea. Jantele astea nu sunt făcute pentru ce poate maşina în teren accidentat, e ca şi cum te-ai duce pe munte cu pantofi italieneşti. Totuşi, n-am fost nici zgâlţâit, nici aruncat de colo-colo, aşa cum m-aş fi aşteptat – ele rezistă mult mai bine decât aş fi crezut. Sunt singur şi n-am cum să fac obişnuitele poze cu noroiul sărind în toate părţile, dar măcar jantele n-au nimic în urma distracţiei de câteva secunde…

Chiar şi cu pantofii italieneşti pe roţi, Touaregul se simte ca acasă în afara asfaltului

Mă uit în jur şi văd o râpă care duce spre un iaz. Dacă jantele n-au nimic, maşina e în schimb deja acoperită de un strat continuu de praf, astfel încât costumul de oraş pregătit pentru Touareg arată la fel de ponosit ca al oricărui offroader care s-ar plimba pe drumurile astea de ţară. Bine, plimbat e puţin spus, atunci când goneşti pe ele cu 80 km/h şi nu simţi nimic în interior, doar norul de colb din spatele tău demonstrându-ţi că ceea ce citeşti pe vitezometru e corect. Dacă ar fi maşina mea, cred că şi la 100 km/h n-aş simţi nimic înăuntru, dar nu vreau să risc – mă aflu în afara zonei de acoperire GSM, semnalul revenind doar sporadic, când mai ajung pe un deal. O fi extrem de eficient sistemul 4×4 al maşinii, acţionat printr-un simplu comutator de off-road, dar un bolovan sau o săritoare apărută când nu te aştepţi pot pune în genunchi orice maşină, aşa că nu e cazul pentru excese. În plus, la un moment dat apar şanţuri adânci lăsate de tractoare, aşa că o las mai moale.

Cal, Touareg, stână, păsări, praf. Bărăgan 2013.

Cobor spre iaz, mărind garda la sol prin intermediul suspensiei pneumatice – nu că ar fi nevoie pe uscăciunea asta, dar măcar de distracţie. E formidabil ce rapid reacţionează sistemul regăsit şi pe maşini mai scumpe (acum, nu că Touaregul ăsta o fi o ieftinăciune, la cei 52.000 de euro standard, ca să nu mai vorbesc de cei 61.200 de euro cât costă cu tot cu opţionalele aruncate pe el de cei de la Midocar) – ba nici nu trebuie să opresc maşina pe loc pentru a-l acţiona!

Ştiu că pe-aici treceţi şi cu Dacia, dar nu cu 80 km/h fără să simţiţi nimic la interior şi păstrându-vă direcţia

Ciudat cum la doar câţiva kilometri de Bucureşti timpul stă pe loc: pe versantul nordic al dealului care mărgineşte iazul paşte un cal, puţin mai încolo e o stână de oi şi capre, nişte păsări stau agăţate de un copac uscat… E o linişte absolută, căci nici câinele adăpostit la umbră lângă stână nu latră. Singurul care nu pare a fi din acest film e Touaregul.

Plin de comori ascunse sub dealurile astea. N-are nimeni habar de ele…

În iaz se scaldă o mână de băieţi, arşi de soare şi veseli cum eram şi noi în copilărie – aici se scăldau probabil şi părinţii lor, şi bunicii lor… Mă uit la ei şi îmi amintesc că sub pământul dealurilor ăstora se găsesc deseori unelte şi vase vechi de 6.000-6.500 de ani, uneori şi mai de demult, semne ale unei civilizaţii străvechi formidabile de care noi, bucureştenii, habar n-avem, deşi ar trebui…

Încetinesc, pentru a nu-i acoperi de praf pe copiii care se scaldă, iar ei încep să-mi facă cu mâna, aruncând cu apă în toate direcţiile – pe aici trec rar maşini, iar un ditamai SUV-ul cu bling-bling-uri pe el e chiar o arătare – „dă-i blanăăăăă!!”

Şi blană a fost…

Zâmbesc şi mă conformez, apăsând pedala de acceleraţie la podea pe urcuşul de praf şi pietriş care duce spre sat, în uralele copiilor – cei 245 de cai ai motorului TDI de 3 litri sunt puşi instantaneu la pământ pe toate cele patru roţi, iar sistemul de stabilizare a maşinii intră doar pentru o fracţiune de secundă, pentru a ţine pe traiectorie monstrul de două tone care se năpusteşte înainte derapând imperceptibil – pe asfalt, bestia asta prinde suta în 7.6 secunde, dar nici pe macadam nu se urneşte greu! Formidabila suspensie ştie să păstreze contactul cu solul la ieşirea din urcuş, în fix aceeaşi zonă unde zburasem acum vreo doi ani cu un offroader – nici vorbă să mă lase să fac nebunii cu matahala, căci a merge ca un dement cu Touaregul e ca o beţie cu taică-tu: râdem, glumim, dar în incintă!

Ai putea face cerculeţe cu maşina asta, dar urmele nu-s ale mele…

Ies în sfârşit din lumea prafului, a lanurilor de floarea soarelui şi de porumb, a iazurilor vacanţei din copilărie şi a lipsei de semnal GPS şi reintru pe un asfalt negru şi proaspăt pus, care merge în zig-zag de-a lungul Bărăganului. Un mediu mai potrivit cu pielea Nappa de pe scaune (cu un model care imită ţesătura de bumbac şi o calitate care ar face să pălească de invidie mărcile premium), cu formidabilul cuplu de 550 Nm care-ţi permite depăşiri instantanee, dar şi cu aspectul general al acestei versiuni speciale: Edition X e plin de crom (evacuări, praguri, geamuri laterale, pragul portbagajului, ba până şi pe gurile de aerisire), are stopuri roşu-închis cu LED-uri, celebrele jante de 19 inci de care v-am spus deja, geamuri spate cu tentă fumurie, scaune electrice reglabile pe un milion de direcţii (14, în realitate), o uriaşă trapă panoramică mobilă, praguri de aluminiu şi câte şi mai câte!

Nu-i lux, dar e cât se poate de premium. Nuanţe doar pentru cunoscători

Aş fi vrut să am timpul necesar de a pleca în trombă de aici, din câmpia arsă de soare, spre munţii aflaţi la doar 80 de kilometri depărtare, în linie dreaptă. Dacă aş cunoaşte scurtăturile şi aş lua-o pe drumurile de ţară, mergând atât de tare cât poate maşina asta, aş ajunge într-o oră şi-un pic. Dar nu le ştiu… Şi aşa, mă uit cu regret la busola de pe ecranul tactil din bord, care-mi arată direcţia Vest, dar şi o altitudine care urcă uşor pe măsură ce mă apropii de autostradă.

Aici, motorul de 3 litri te îmbie să-i dai blană, măcar pentru a scutura cumva praful de pe maşină. Mă conformez, profitând şi de autostrada pustie – marele exod spre mare va avea loc pe sensul celălalt de mers abia peste două zile… Denivelările şi rosturile umflate ale plăcilor de beton de pe A2 nu se resimt deloc în maşină, iar gândul meu e deja la oraşul cu betoanele lui încinse care mă aşteaptă la doar câteva zeci de kilometri distanţă. Unde ajung atât de repede încât nici nu-mi terminasem gândurile.

Cu sistemul ăsta, nu-ţi pierzi niciodată Nordul

 „Nu sunt un fan al mărcii Volkswagen,” îi spun Laurei de la Midocar, care vine să-mi preia maşina şi mă priveşte întrebător („cum a fost?”), „dar pentru maşina asta aş munci pe brânci, doar pentru a mi-o putea permite!”. Nu, nu o zic de complezenţă. Am condus sute de maşini şi zeci de versiuni de SUV-uri, multe cu puteri mult mai mari decât acest Touareg Edition X, unele chiar mai bine dotate sau mai capabile pe şosea sau în offroad. Dar pe maşina asta chiar aş da banii, căci deşi poate nu e cea mai bună pe fiecare element în parte, este cea mai bună atunci când îi pui calităţile laolaltă – iar în echiparea asta, dacă ar fi dezgropată după 6.000 de ani ar fi expusă ca operă de artă într-un muzeu atemporal, alături de superbele rămăşiţe ale culturii Gumelniţa din Bărăgan.

Pe scurt, are cineva 61.000 de euro să mi-i dea şi mie?!?! Restul îi pun eu!

Da, şi aş face asta ignorând toţi cocalarii care îi strică imaginea unei astfel de bijuterii tehnologice – pe care nu o merită. Tot aşa cum vă invit şi pe voi să faceţi, dacă vă căutaţi un SUV bun la toate în zona asta de preţ. Căci Touaregul, chiar şi când atinge pragul de 61.000 de euro, este clar cea mai bună afacere.

De ce?

Pentru că e formidabil.