TEST în România cu Mercedes-Benz C-Class T-Modell (break, 2015)

Autor: Iulian Dnistran 30 iun. 2015 Test drive

În cazul în care ai uitat, îţi reamintesc că noul Mercedes-Benz C-Class are şi o variantă break, denumită de nemţi T-Modell. Eu am condus în România un C-Class break şi îţi spun în continuare ce părere am despre el.

Şi o să încep prin a le mulţumi celor de la Mercedes-Benz pentru ocazia pe care mi-au dat-o. Nu am mai spus niciodată asta într-un test, dar acum simt nevoia să o spun, fiindcă ştiu că sunt unul dintre puţinii oameni din România care au condus un C-Class T-Modell de ultimă generaţie. Dar nu e vina maşinii. În schimb, ţine de gusturile clienţilor români de maşini noi – pur şi simplu nu cumpără breakuri, mai ales premium.

La exterior, noul Mercedes-Benz C-Class T-Modell arată chiar bine, dacă mă întrebi pe mine. Partea din faţă e la fel ca la berlină, iar linia acoperişului curge natural către posteriorul garnisit cu accesorii cromate şi stopuri luminate de LED-uri.

Interior

Înăuntru, varianta break a Clasei C spune, în cea mai mare parte, aceeaşi poveste ca berlina. Materialele sunt excelente, calitatea asamblărilor este impecabilă, iar poziţia la volan este foarte bună.

Scaunele sunt confortabile, iar spaţiul disponibil e îndestulător, atât pentru cei din faţă, cât şi pentru cei din spate. În acelaşi timp, însă, trebui să spun că pe banchetă ar trebui să stea cel mult doi adulţi (şi nu trei), fiindcă tunelul de transmisie e lat şi răpeşte destul de mult din spaţiul pentru picioare de care ar avea nevoie pasagerul ghinionist de pe locul din mijloc.

Bordul e inspirat din cel folosit pe noul S-Class, cu multe suprafeţe lucioase şi butoane argintii aliniate ca şi cum ar fi sportivi de performanţă. În vârful consolei centrale stă aşezată pseudotableta care afişează informaţiile de la sistemul de infotainment, iar cele două cadrane clasice de bord sunt despărţite de un ecran color pe care apar cele mai importante informaţii despre maşină – consum mediu, kilometri parcurşi etc.

Diferenţele apar odată ce treci de bancheta din spate, unde găseşti – la fel ca la oricare alt break – un portbagaj generos. Capacitatea de încărcare este de 490 de litri până la nivelul de jos al geamurilor, cu cinci litri mai puţin decât unul dintre cei mai mari rivali ai săi, BMW Seria 3 Touring. Dar chiar dacă nu e cel mai mare portbagaj din segment, tot e suficient de încăpător pentru bagajele pe care le-ai lua într-un concediu de o săptămână.

Dacă ai nevoie de mai mult spaţiu, poţi să rabatezi bancheta foarte uşor prin apăsarea celor două butoane amplasate în portbagaj. Durează doar câteva secunde, iar rezultatul e un spaţiu imens, cu podea plată.

Siguranţă şi infotaiment

Noul Mercedes-Benz C-Class a fost testat în 2014 de Euro NCAP şi a primit cinci stele din cinci, cu scoruri de 92% pentru protecţia adulţilor, 84% pentru protecţia copiilor, 77% pentru protecţia pietonilor şi 70% pentru sistemele electronice de siguranţă. E adevărat că organizaţia europeană a testat varianta de caroserie berlină, dar nu ar trebui să existe diferenţe prea mari între sedan şi break la capitolul siguranţă.

La partea de infotainment, noul C-Class T-Modell poate fi echipat cu mai multe tipuri de sisteme multimedia, însă toate folosesc un ecran montat pe consola centrală şi o zonă de control cu joystick multidirecţional şi touchpad.

Indiferent de opţiunea aleasă, ai de-a face cu un sistem destul de bine gândit, care se mişcă bine şi are o grafică plăcută. Dacă nu ai mai folosit niciodată un sistem multimedia Mercedes-Benz de ultimă generaţie, o să ai nevoie de câteva minute de acomodare, dar nu ar trebui să fie prea greu să te înţelegi cu el.

În cazul sistemului de navigaţie Garmin, lucrurile nu stau aşa de bine, în sensul că o căutare de adresă durează mult timp, iar rerutarea este dureros de înceată atunci când o iei pe calea greşită şi aştepţi indicaţii noi de la vocea care se aude în boxe.

Conectarea unui telefon prin Bluetooth se face uşor şi relativ rapid, iar calitatea convorbirilor este bună, atât în maşină, cât şi la celălalt capăt.

Performanţe şi ţinută de drum

Modelul pe care l-am condus era în varianta C220 BlueTEC, adică avea un motor diesel de 2,15 litri cu 170 CP, trimişi către roţile din spate printr-o cutie de viteze automată cu şapte trepte 7G-Tronic.

E propulsorul care va avea parte de cele mai multe vânzări în România, şi pe bună dreptate. Puterea este mai mult decât suficientă pentru orice drum, iar cuplul generos, de 400 Nm, e disponibil încă de la 1.400 rpm, aşa că nu o să fii niciodată subturat. În zona superioară a turometrului, motorul e puţin mai zgomotos decât ar trebui, dar per total habitaclul e foarte silenţios.

Transmisia automată cu şapte trepte schimbă vitezele lin şi la timpul potrivit, însă pare să iasă din zona sa de confort şi eficacitate atunci când vrei să conduci sportiv şi ai nevoie de retrogradări imediate.

Modelul de test era echipat cu o suspensie adaptivă cu arcuri şi amortizoare, denumită Agility Control, însă opţional se poate alege şi suspensia pneumatică Airmatic. Ruliul e ţinut foarte bine sub control, iar stabilitatea în viraje e bună, însă confortul oferit de suspensie e între două lumi. Mai exact, la viteze de până la 60 km/h, neregularităţile sunt absorbite aşa cum te-ai aştepta, dar la peste 100 km/h simţi că toată maşina e neliniştită – la 130 km/h, pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, unde drumul e ca în palmă, suspensia a lucrat încontinuu, deşi nu trebuia, iar asta s-a simţit în scaune.

Direcţia e precisă şi moale la viteze de oraş, după care se întăreşte odată cu urcarea acului vitezometrului pe cadranul din faţa şoferului, dar nu excelează la capitolul feedback. E setată mai mult pentru confort decât pentru sportivitate, ceea ce nu e rău.

În ceea ce priveşte consumul, computerul de bord a afişat în jur de 9 l/100 km prin oraş şi vreo 6 l/100 km la viteza de 100 km/h. Oficial, consumul mixt se situează între 4,4 şi 4,8 l/100 km, dar eu am reuşit să obţin 6,7 l/100 km. Nu e rău, însă mi-ar fi plăcut să văd o valoare mai apropiată de cea declarată de producător.

Concluziile şi datele tehnice ale modelului testat, în pagina următoare.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide