Test în România cu Jaguar XJ L – felina cu două feţe

Autor: Iulian Dnistran 09 nov. 2013 Test drive

La mijlocul anului 2009, Jaguar a prezentat cea mai nouă generaţie a limuzinei XJ – o maşină superbă, care a demonstrat că producătorul britanic nu se mai ţine cu dinţii de trecut. Cu tuşe de design împrumutate de la fratele mai mic XF, noul XJ a fost şi este în continuare un campion la capitolele stil şi prestanţă, chiar dacă au trecut mai bine de trei ani de la pornirea producţiei.

Concurenţi

Jaguar XJ se află în acelaşi segment cu Audi A8, BMW Seria 7, Mercedes-Benz S-Class şi Lexus LS, dar – aşa cum vei afla în rândurile ce urmează – modelul britanic are câteva calităţi care o pot plasa în acelaşi ring cu modele precum Porsche Panamera şi Maserati Quattroporte.

În comparaţie cu principalii săi rivali, Jaguar XJ arată ca şi cum ar fi venit de pe altă planetă. În vreme ce Audi A8 şi Mercedes-Benz S-Class mizează pe o seriozitate dusă aproape de extrem, limuzina britanică apare pe şosea ca un gentleman care merge la sală în fiecare zi, dar care îşi acoperă muşchii cu un costum făcut de faimoşii croitori de pe Savile Row. Altfel spus, XJ-ul are o prestanţă la care nemţoaicele pot doar să viseze.

Interior

Odată ce deschizi portiera, englezul te aşteaptă cu o mare de piele moale şi fină. Există piele pe scaune, pe bord, pe feţele uşilor, pe consola centrală şi chiar pe mânerele de viraj.

Chiar dacă aerul bătrânesc a dispărut, stilul tipic britanic încă e acolo – nu a dispărut nicăieri –, doar că acum a fost ambalat pentru secolul al XXI-lea. E greu de descris în cuvinte, însă pot spune că interiorul XJ-ului e mai primitor decât al unui Audi A8, de exemplu. Se simte că cineva a pus suflet atunci când a întins pielea pe planşa de bord. Se simte că cineva şi-a făcut treaba fără să se gândească la norma pe care trebuie să o atingă în fiecare zi.

Poziţia la volan e destul de joasă, ceea ce duce cu gândul la rădăcinile sportive ale mărcii, iar cele două ecrane – unul pe consola centrală şi unul în locul cadranelor de bord clasice – exclamă modernitate prin toţi pixelii. Doar că, aşa cum se întâmplă cu aproape toţi producătorii care nu îşi pot compara cifrele de vânzări cu germanii, acele două ecrane care exprimă modernitate nu sunt chiar „ultimul răcnet”. Mai exact, cadranele digitale nu pot fi citite foarte bine atunci când soarele bate puternic, iar display-ul de pe consola centrală nu răspunde foarte bine la atingeri. În plus, grafica nu e la acelaşi nivel de stil ca restul interiorului.

Mai există unele butoane care nu inspiră foarte multă încredere, iar spaţiul pentru cap – atât în faţă, cât şi în spate – se dovedeşte insuficient pentru persoanele foarte înalte. Poţi să dai vina pe designerii exteriorului pentru asta. Tot pe ei poţi să-i învinuieşti şi pentru vizibilitatea destul de proastă prin luneta scundă.

Cu toate acestea, interiorul lui Jaguar XJ arată excelent, iar pasagerii din spate au parte de spaţiu din belşug pentru picioare. Nu trebuie uitat, însă, că maşina de test era în varianta de caroserie cu ampatament mărit, care vine cu un plus de 12,5 cm în lungimea totală a maşinii faţă de varianta cu ampatament normal.

Detaliile despre ţinută de drum, performanţe şi consum, în pagina următoare.

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide