Test drive noul Mercedes-Benz Clasa B – reîmprospătare în clasa monovolumelor
Bazat pe aceeaşi platformă ca hatchback-ul Clasa A, Mercedes-Benz Clasa B oferă clienţilor un monovolum compact premium cu cinci uşi, cu cinci locuri care rivalizează direct cu modelul BMW Seria 2 Active Tourer. Una din întrebările pe care mulţi cumpărători şi le-ar putea pune este dacă merită Clasa B costul suplimentar faţă de rivalii care îndeplinesc în mare măsură aceleaşi funcţionalităţi şi dotări? Modelul testat de noi are un preţ de 47.266 de euro (TVA inclus), şi vă spunem în rândurile următoare ce primesc şoferii pentru aceşti bani
Chiar dacă nu stă pe aceeaşi treaptă cu fraţii mai arătoşi din categorii precum SUV sau sedan, Clasa B are o personalitate distinctivă. Partea frontală este dominată de grila de dimensiuni mari. Pe versiunea de test grila radiatorului are inserţii în formă de diamante şi jante din aliaj de nuanţă gri, artificii de design care au rolul de a transmite şi mai multă agresivitate, cu toate că vorbim despre un MPV. Toate acestea au fost completate de luminile full LED.
Model surprinde prin liniile caroseriei, dar mai ales prin dimensiuni. Fiind un monovolum, spaţiul reprezintă unul din cele mai importante atuuri. Comparativ cu generaţia pe care o înlocuieşte, graţie creşterilor dimensionale(4.419 lungime, 1.796 lăţime şi 1.562 înălţime), noul Clasa B dispune de mult spaţiu la interior, astfel încât, indiferent dacă ne află pe locul şoferului sau pe bancheta spate, avem confortul necesar la cele mai înalte standarde.
Şi dacă tot facem referire la habitaclu, trebuie spus ca noul Clasa B este gândit ergonomic, butoanele şi comenzile sunt exact acolo unde te-ai aştepta să fie, totul fiind intuitiv. Pe lângă confortul dat de spaţiu şi de ergonomie, maşina stă foarte bine şi la capitolele tehnologie şi conectivitate.
Avem un aranjament similar al celor două display-uri de câte 10 inci fiecare, care ţin loc şi de cadrane de bord şi se continuă cu cel tactil, al sistemului multimedia. La partea grafică nu sunt lucruri de reproşat, te simţi ca într-o maşină din 2019, însă asistentul vocal „Hey Mercedes” este foarte greoi, comenzile fiind procesate cu dificultate, iar experienţa te va face să te gândeşti din ce în ce mai mult la Siri, şi la cât de bine este optimizat.
Maşina are numeroase porturi de USB peste tot prin maşină, însă toate sunt type C aşa că ai nevoie de adaptor dacă vrei să te conectezi cu alt tip de mufă. Pe maşină mai avem şi o priză de încărcare de 12, dar şi încărcător wireless.
Gurile de ventilare sunt atât de frumoase încât îţi vine să te joci cu ele tot timpul. Calitatea materialelor este foarte bună, iar asamblarea este şi ea la cote foarte înalte. Am găsit piele alcantara pe scaune, cusături contrastante pe volan şi materiale foarte plăcute la atingere pe bord şi feţele uşilor. Lista de dotări premium continuă cu lumină ambientală şi trapa panoramică.
Din punct de vedere dinamic trebuie spus că maşina oferă o ţinută de drum ireproşabilă, indiferent că rulăm pe un drum virajat, sau prin jungla urbană. Atunci când limitele fizicii nu sunt forţate, maşina oferă un comportament neutru, fără a ridica probleme de menţinere a maşinii pe traiectorie. Când se forţează nota se simte un uşor comportament subvirator, dar sistemele de asistenţă îşi fac imediat treaba, astfel încât „treaba” şoferului este foarte simplă.
Sub capota maşinii s-a aflat un motor pe benzină de 1,33 litri care produce 163 de CP şi un cuplu de 250 Nm, cu o cutie de viteze automată cu 7 trepte. Maşina are mai multe moduri de condus (Eco, Comfort, Sport, Individual), însă cel mai des folosit de mine a fost Comfort. Motorul are suficientă putere pentru a te lăsa să faci ce vrei cu o maşină care cântăreşte 1.410 kg. La senzaţia de confort pe care o oferă această maşină contribuie şi suspensiile. Trecerile peste denivelari gropi nu sunt deranjante deloc, iar ruliul este în limite normale.
Singurul lucru deranjat ar fi că motoraşul produce în zgomot uşor cam enervant la acceleraţiile în forţă, un sunet ca de ascuţitoare. Cutia schimbă ireproşabil treptele aşa pornirile de pe loc vor fi de fiecare dată o plăcere. Legat de consumul mediu înregistrat după un weekend petrecut prin Bucureşti şi împrejurimi (şosea de oraş + autostradă) ceasul de bord a arătat 8,2 litri la suta de km.
La capitolul siguranţă Clasa B bifează cele mai importante sisteme: asistentul de unghi mort, frânarea automată de urgenţă, asistentul pentru menţinerea benzii şi sistem pentru identificarea semnelor de circulaţie. Fratale său Clasa A, a obţinut cinci stele la testele EuroNcap aşa că şi Clasa B are toate ingredientele necesare pentru a primi acelaşi punctaj.
Verdict
Clasa B deţine toate caracteristicile obişnuite ale Mercedes-urilor „mici”. Performanţele tehnice sunt decente în gama motoarelor, dar mai este sigur, confortabil şi se simte ca un produs premium, însă toate acestea au un preţ.
Date tehnice – Mercedes-Benz Clasa B B 200 163CP
Preţ model testat: 47.266 de euro (TVA inclus)
Combustibil – benzină
Motor – 1332 cm3
Tracţiune – faţă
Putere maximă – 163 CP
Viteză maximă – 223 km/h
Timp de accelerare 0-100 – 8,2 secunde
Lungime – 4.419 m
Lăţime – 1.796 m
Înălţime – 1.562 m
Gretate – 1.410 kg