Test-drive detaliat: Mazda6 2.0i Revolution – Revelaţii de senzaţie!

Publicat: 24 03. 2013, 18:00

Pentru a înţelege cât de cât filosofia din spatele noii Mazda6, a treia generaţie, daţi-mi voie să fac o mică incursiune în trecut. Adică la începutul anilor 2000, când a apărut prima generaţie Mazda6, urmaş al familiei Mazda 626 şi care, prin schimbarea titulaturii, anunţa şi o schimbare radicală a filosofiei.

Mazda6 a ajuns la a treia generaţie, dar parcă ar fi a cincea…

Cu alte cuvinte, prima Mazda6 a fost o maşină care a pariat cam totul pe cartea designului fluid şi a dinamicii. Intra, astfel, pe un teritoriu ocupat de conaţionalul Honda Accord, dar şi de europenii BMW Seria 3 sau Saab 9-3.

A doua generaţie Mazda6, apărută în 2008, a însemnat o rafinare a ideilor predecesoarei, oferind o combinaţie extraordinară între stil, performanţe, confort şi spirit practic. Totodată, Mazda6 forţa puţin lucrurile, apropiindu-se destul de mult de segmentul premium.

În paralel, japonezii uimeau pe la diversele saloane auto cu o serie de concepte cu nume ciudate, inspirate de elementele naturii, care au culminat cu apariţia fabulosului Mazda Shinari, la Salonul Auto Paris 2010, cu un stil de coupe-cu-4-uşi şi un design senzaţional. Devenea clar că noua Mazda6 pregăteşte ceva exploziv.

Premiera mondială a noii Mazda6 a avut loc la Moscova. Oare pentru că europenii sunt prea conservatori?

Apărută în 2012, culmea, nu sub reflectoarele vreunui salon de renume, ci la Moscova, cea de-a treia Mazda6 a fost o adevărată revelaţie, doar cei care visau la un Shinari de serie fiind ceva mai puţin entuziaşti.

Mazda6 reprezenta curajul şi perseverenţa japonezilor, care, în ciuda perioadei dificile prin care au trecut (cutremur, tsunami, probleme cu centralele nucleare), au demonstrat că pot depăşi limitele. Nişte limite impuse de criza mondială, care dictează reduceri de costuri şi adoptarea unui stil mai convenţional, mai precaut.

Tehnologia ”Cer Activ” îţi dă cu adevărat aripi dacă te afunzi în contemplarea designului ravisant

În plus, deşi instinctul business de conservare le-a dictat multora să recurgă la alianţe, Mazda intra în ”divorţ” cu Ford, iar, la nivel tehnologic, inginerii japonezi au făcut eforturi peste aşteptări, încununate de sintagma SKYACTIV.

 

Prea efeminată pentru fanii sobrietăţii germane? Şi ce dacă? Mie îmi plac maşinile FRUMOASE!

Poate părea puţin efeminată pentru fanii convenţionalului sau ceva cam fluidă pentru fanii spiritului german. Însă curbele şi lipsa muchiilor sunt atât de armonios închegate, încât e greu să nu te afunzi în contemplare dacă te uiţi ceva mai mult la maşină. Contează, însă, şi culoarea – o Mazda6 neagră, de exemplu, pierde mult din efectul vizual faţă de una roşie.

Practic, noua Mazda6 îţi spune încă de la prima privire că a fost concepută pentru a inspira armonie, deşi partea frontală exprimă suficientă agresivitate pentru a-i pune puţin pe jar pe fanii BMW. Iar lungimea de 4,86 metri nu e deloc disimulată, Mazda6 punându-şi astfel în evidenţă silueta foarte dinamică şi care aduce puţin a coupe cu patru uşi.

4.865 mm lungime. Mazda6 e mai lungă şi decât Skoda Superb, dar fără să arate ca un tanc

După părerea mea, din punct de vedere al designului, foarte puţine modele de clasă medie se pot măsura cu Mazda6 la momentul actual: doar Opel Insignia, Hyundai i40 sau Volvo S60 pot spune că vin cu un cocktail interesant de idei stilistice, restul competitorilor mizând prea mult pe sobrietate, ba chiar stil clasic.

Aşadar, noua Mazda6 consider că este o reuşită peste aşteptări la nivelul designului în segmentul ei şi cred sincer că are suficiente şanse pentru a atrage un public destul de numeros şi la noi, în ciuda afinităţii majorităţii românilor pentru maşinile germane.

Urmează să vedem ce impresie lasă Mazda6 la interior PE PAGINA URMĂTOARE