Tesla Model X vs Dacia Duster: care este mai bună în off-road?
Încă de la lansarea lui Model X, mulți fani Tesla și-au dorit să afle cât este de bună în off-road mașina americană. Suntem pe cale să aflăm, cu ajutorul cehilor de la Teslicka CZ, care au au comparat Tesla Model X vs Dacia Duster într-un test imposibil realizat pe Hummer Centrum, unul dintre circuitele dure de off-road de lângă Praga.
Pare aproape incredibil, dar Model X nu este o victimă în acest comparativ, ba dimpotrivă, am putea spune. Ajutată de sistemele electronice de control al tracțiunii, Tesla Model X face față cu brio rampelor cu înclinație mare, solului cu aderență scăzută și încrucișărilor de punți care par să pună mai multe probleme lui Duster decât lui Model X.
În cadrul acestui test, cehii de la Teslicka au avut la dispoziție ambele generații ale lui Duster, ambele configurate cu motorizare diesel și tracțiune integrală. Aparent, nu sunt mari diferențe între acestea din punctul de vedere al comportamentului în off-road. În cazul ambelor modele, Duster se bazează foarte mult pe inerție pentru a face față pasajelor dificile, în care roțile rămân suspendate în aer. Fără diferențiale autoblocante pe cele două punți, Duster învârte neputincios roata rănasă suspendată și trece cu greu peste zonele cu încrucișări de punți, doar după ce balansul îi dă suficient timp să pună ambele roți ale unei punți la sol.
De cealaltă parte, Tesla Model X poate controla mult mai fin cuplul transmis pe fiecare punte, iar faptul că acesta este maxim încă de la primele turații îl ajută la pornirea lină și fără probleme din rampe abrupte. În plus, este clar din filmare că Tesla folosește un sistem de torque vectoring, fiind capabil să blocheze suficient roata aflată în aer pentru ca cealaltă, opusă, să poată împinge mașina.
Mulți consideră Dacia Duster ca fiind o mașină suficient de capabilă în teren accidentat, dar acest comparativ Tesla Model X vs Dacia Duster în off-road dovedește că și SUV-ul american reprezintă, în ciuda prejudecăților, o soluție foarte bună în teren accidentat. Totuși, lucrurile trebuie privite și prin prisma faptului că Tesla este singurul model din acest comparativ care este echipat cu anvelope de noroi, în timp ce mașinile Duster sunt echipate cu anvelope de iarnă (Duster 1) și, aparent, anvelope all-season (Duster 2).