Seat Ibiza SC – test in RO
Noul Ibiza a fost testat de revista noastră în cadrul unui comparativ, alături de rivalii de la Peugeot şi Mazda, unde micuţul SEAT şi-a arătat din plin “colţii” în materie de ţinută de drum şi dinamică, fiind în schimb depunctat la capitole precum spaţiu interior şi ergonomie.
Dar aici vorbim despre un Sport Coupe şi nu despre versiunea în 5 uşi. Şi oare, luând în considerare atât aspectele practice, cât şi cele sociale, ar putea SC-ul să ne impresioneze mai mult decât versiunea mai… familistă a lui Ibiza? Răspunsul la această întrebare este: Da. Ceea ce a şi făcut.
Încă din start, sunt uşor de sesizat avantajele la nivel estetic. Ibiza SC arată mai bine decât varianta cu 5 uşi, mai “la locul ei”. Este micuţă şi are nişte forme agresive, două caracteristici care se potrivesc mult mai mult unui coupe. Adaugă-i nişte jante de aliaj uşor pe 16”, precum cele de pe modelul testat, şi vei avea un motiv în plus pentru a zâmbi.
La interior, comenzile de la sistemul audio şi climatizare sunt amplasate diferit faţă de alte automobile, dar te obişnuieşti destul de repede cu ele. Foarte ciudată e lipsa butoanelor de preset-uri pentru posturile radio. Adică ele există într-un fel… numai că nu fizic. Hah! Mai degrabă trebuie să te joci cu un fel de MMI simplificat pentru a ajunge să-ţi programezi frecvenţele dorite.
Indiferent de nivelul de echipare sau de motorizare, Ibiza SC rămâne o maşină foarte uşor de condus. Nu vei doborî nici un record de viteză cu propulsorul de 1,4 litri şi 85 de cai-putere, însă acesta este foarte elastic, iar transmisia e destul de precisă.
Aşadar, fie că şofezi în oraş, pe viraje sau pe autostradă, nu vei prea avea bătăi de cap cu această maşină. Şi apoi, cel mai important lucru este să-ţi placă. Un capitol la care farmecul latin şi jucăuş al lui Ibiza Sport Coupe va atrage cu siguranţă foarte multe persoane tinere.