O masina finuta, de oras, cu un design fresh, pe care o poti parca relativ usor si aproape oriunde. “Ca spatele Ginei”, s-au exprimat niste colegi de-ai mei. Era evident vorba de masina Ginei, dar cunoscatorii stiu ca era vorba si de un spate care chiar arata fresh: cel al Ginei. Dar ar fi bine sa nu ne abatem de la subiect. Totusi, pentru linistea mea – ca sa nu am mustrari de constiinta –, de unde credeti ca a venit ideea cu spatele fresh? Pai vorbim de o masina care se adreseaza din start, zic eu, femeilor: Opel Corsa, mai exact ultimul model.
De ce femeilor? Deoarece, pe linga ca este o masina de dimensiuni reduse, care cadreaza perfect cu o femeie, ceea ce mi-a atras atentia inca de la inceput a fost faptul ca numai parasolarul de la sofer are oglinda. Este deja stiut ca doamnele nu scapa nici o ocazie – vezi semafor, blocaj in trafic s.a. – sa-si improspateze look-ul. Nu am inteles insa de ce nu este si parasolarul pasagerului dotat cu o astfel de oglinda. Poate pentru a stirni din start invidia unei posibile ocupante a locului din dreapta? Nu stiu ce sa zic.
Apoi, fara sa fiu rautacioasa, cred ca proiectantul acestui model este putin misogin: nu totdeauna femeile trebuie sa tina ambele miini pe volan, domnilor! O cotiera ar fi completat perfect interiorul, care de altfel tinde spre perfectiune. Suporturile pentru pahare sint la locul lor, scaunele sint reglabile chiar si pe inaltime, toate butoanele sunt bine plasate si foarte usor de depistat (reglare oglinzi, lumini), computerul de bord e amplasat usor in dreapta – desi ai zice ca ceasul trebuia totusi instalat chiar in centrul cadranului principal, nu de alta dar, daca tot intorci capul in dreapta sa te uiti la el, sa nu pierzi directia.
Ce atrage insa atentia inca din prima clipa este faptul ca nu avem de-a face cu o masina pentru fumatori; cel putin in varianta prezentata, lipsesc cu desavirsire scrumiera si bricheta. Probabil ca, optional, ele pot fi instalate. Sau poate ca totul face parte din noua tendinta mondiala – de a nu se incuraja fumatul, care UCIDE, cum am citit recent pe un pachet de tigari. Cuvintul UCIDE chiar m-a ingrozit! Sa nu trageti concluzia ca as fi o fumatoare frustrata; nu am fumat in viata mea si nici nu cred ca ma voi apuca vreodata. Am simtit insa nevoia sa fac aceste mici precizari pentru ca am observat ca lumea se misca, spatiul pentru fumat din firma noastra e tot timpul plin si, in ciuda faptului ca ar putea fi UCISI multi, consumul de tutun creste.
Nu pot incheia altfel decit aducind iar in discutie “spatele fresh” si implicit portbajagul. Desi la prima vedere pare ca nu vei putea sa iei cu tine prea multe bagaje, situatia sta cu totul altfel: portbagajul este etajat. Da, ati citit bine: etajat. Are doua nivele, fapt ce ofera spatiu suficient chiar si pentru doua valize normale. Nu stiu daca va conta, dar as vrea sa mai fac o marturisire. Scurta. Desi poate am parut mai degraba cautatoare de nod in papura, seara, dupa drive-test, cind am ajuns acasa, m-am surprins gindindu-ma: oare de ce nu imi iau si eu o Opel Corsa? E mica, imi e suficienta pentru drumurile zilnice, consuma putin si, daca vind masina pe care o am acum, poate mai ramin si cu bani.