Mitsubishi PHEV este tot şi fix ce-ţi trebuie (galerie foto)
Eşti mare, ai familie, îţi trebuie loc. Până nu o trăieşti pe cheltuiala ta, nu înţelegi asta. Şi atunci vrei să faci un test cu o maşină mare, deci iei SUV. Şi economică, deci alegi un hibrid. Dacă te uiţi la preţ, 33.000 de euro sună puţin pentru preţurile din piaţă. Hai s-o luăm logic. O hibridă compactă e 20.000 cheală. Atunci una full să fie 25-26.000. Atunci intră Mitsubishi care dă cu pumnul în masă că el vinde la 33.000 cel mai mişto SUV hibrid şi plug-in (PHEV) pe care îl poţi lua. Adică îl bagi pe Outlander PHEV în priză din casă şi în 5 ore ai 8 kW pentru aproape 50 de km în mod full electric. Dacă ai un device cu amperaj mare (16A), bateria se înrcarcă în 3 ore şi jumătate. Noi nu am încărcat-o deloc de la priză în tot testul. Am mers cu încărcarea pe care o avea de la Auto Ţiriac şi pe care şi-a mai făcut-o din frâna regenerativă (cel mai bine în modul coasting, cu frână de motor la vale şi retrogradare din padele) şi am făcut în total 450 de km, în regim mixt. Pentru inginerii din voi, capcitatea bateriei este de 12 kW din care sunt folosiţi numai 8 pentru a proteja celulele. Alte diferenţe între un Outlander PHEV şi unul obişnuit nu sunt în afară de capacitatea portbagajului, care la hibrid are 500 de litri în loc de 550, asta din cauza bateriilor.
Excursia până la Braşov şi înapoi parcă nu a fost. Nu ne-am dat seama că am făcut 350 de kilometri într-o zi. Şi nu datorită drumului liber, ci a unei maşini în care ai confortul final dintr-un avion. De asta îţi dai seama când te dai jos şi constaţi că nu trebuie să-ţi trosneşti oasele, nu-ţi ţiuie urechile şi eşti gata să vezi Biserica Neagră fără pauză de cafea.
Outlander-ul e mare înăuntru, mai mare decât îl vezi pe afară. Asta înseamnă confort, loc pentru ditamai scaunele şi zonă tampon suficientă pentru evitarea contactului cu alte civilizaţii pasagere.
La plecare nu auzi nici musca, la drum se aşează excepţional maşina şi zgomotul de rulare există dacă vrei tu să-l auzi. Ne-a plăcut că poziţia la volan este între o berlină şi SUV, asta dacă îţi laşi jos scaunul, desigur, din reglajele electrice. În jurul tău ai o combinaţie potrivită de plastic moale dar şi dur, fiecare acolo unde trebuie, ai finisaje negru-lucios şi inserţii de imitaţie din lemn. Cu tot cu cusăturile şi tivurile roşii ale scaunelor, atmosfera e sobră, poate prea sobră cu tot maroul ăla, la limita eleganţei extreme.
Sunt însă clienţi care caută acest lucru şi – deşi nu am întrebat – sunt probabil şi asortimente dintre care puteţi să alegeţi. În cei 33.000 primeşti siste start-stop, un sistem “turbo” de sunet Rockford cu tot cu navigaţie pe display cu touch, scaune şi volan încălzite, deschidere / închidere electrică a portbagajului. Cam tot ce-ţi poţi dori pe o maşină de familie. Aaa, să nu uităm ceva care iarna e cadou de la Dumnezeu: parbriz încălzit. Aici am avut o experienţă curioasă. Ştiind că avem această opţiune, ne-am trezit la jumătatea testului să fim atenţi la parbriz ca să vedem acele fire conductoare de căldură. De atunci şi până s-a înserat le-am văzut tot impul. A doua zi, iar le-am pierdut din vedere. E o chestie de obişnuinţă până când nu le mai dai importanţă.
Motorul termic este de 2 litri şi 120 de cai, celebrul MIVEC (cu timp variabil al supapelor pentru admisie şi evacuare). Benzină, clar. Şi mai sunt două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte, care scot câte 82 de cai. Puterea totală cu toate 3 în sarcină ajunge la 210 cai. Putere ai. Nu e EVO, trebuie să ai răbdare cu cutia ca să-ţi înveţe piciorul, iar tu să-i înveţi timpii de reacţie şi turele. Apoi merge totul ca uns. Outlander PHEV e o maşină solidă, în care simţi că nimic nu-ţi poate face rău. Nu e o maşină de sprint, chiar dacă face suta în 11 secunde. Senzaţia de accelerare rapidă la dimensiunile astea e redusă şi de antifonare şi de grandoarea maşinii.
Ne-au plăcut foarte mult suspensiile. Au o dinamică extraordinară. Ai impresia că au o viaţă şi o minte a lor în funcţie de ceea ce văd cu ochii lor la drum. Sunt ample şi soft când treci prin hârtoape, ferme şi cu recuperare imediată, fără ruliu când te arunci încordat pe un viraj.
Pentru cei pasionaţi de ştiinţă şi tehnică există în meniul maşinii o schemă de încărcare şi de descărcare în care vezi motoarele electrice şi pe cel termic şi cum circulă multidirecţional fluxul de energie între ele şi roţi.
Outlander-ul pug-in hybrid are şi treibutoane magice lângă frâna de mână. Unul dintre ele papă 1 litru benzină / oră ca să încarce bateria motoarelor electrice chiar în timpul mersului. Celălalt poate tăia complet alimentarea maşiii cu curent electric pentru a o folosi mai târziu. Ultimul şi cel evident e pentru mersul strict electric şi are pe el pictograma EV. De pildă, poţi conserva pe autostradă ca să o foloseşti în oraş, unde are sens infinit mai mult.
Şi Mitsubishi Outlander mare ceva extraordinar la finalul testului nostru. Puterea de a te convinge că e un apartament premium pe roţi cu toate utilităţile şi spaţiul de care are nevoie o familie.
Autor Alexandru Banu