Mercedes-Benz CL Klasse
Ce încerc eu să spun este că atunci când te afli la volanul unui CL, fie el 500, 600, 63 sau 65 AMG, nu-i poți transmite publicului decât un singur mesaj: conduci ceva special, elegant și extrem de puternic. Conduci unul dintre cele mai reprezentative modele Mercedes-Benz și, pe lângă asta, posezi ceva ce nu-și poate permite multă lume.
Ce-i drept, l-am avut în fața scării doar câteva zile… însă ce zile! Privirile primite la semafor, de la persoane invidioase sau de la fete curioase să afle cine se afla în spatele volanului, m-au ajutat să înțeleg mai bine ce înseamnă acest automobil.
Planșa de bord a fost preluată de la S-Klasse până la ultimul detaliu. La fel și materialele. Însă, cu toate că nu am prea avut ce reproșa mașinii, aspectul total al cabinei mi s-a părut puțin cam demodat pentru anul 2008 la o mașină de 113.645 euro.
Da, atâta costă un CL500 de bază și sunt momente în care te poți întreba de ce? Adică unde se duce suma asta? În primul rând, ai motorul V8 de 5,4 litri și 388 de cai-putere, care realmente trage de rupe. Știu că nu-i o exprimare tocmai profesională (din partea mea), însă atunci când atingi 100 km/h în puțin peste 5 secunde și conștientizezi că te afli la volanul unui automobil de două tone, aprecierile exacte sunt greu de găsit, fiind înlocuite de tot felul de expresii faciale (fără glume, vă rog), care de care mai stupide.
Toate acestea fac parte din farmecul unui Benz mare. Caii-putere, electronica, dotările… îți stau la dispoziție oricând – dar poți la fel de bine să uiți de ele și să-ți vezi de drum încet și liniștit. Iar eu încă mă gândesc la faptul că am condus doar cel mai “cuminte” dintre CL-uri…