Mazda BT50

Așezați la masă, ne-am luat repede la harță cu aperitivele fabuloase, apoi am asistat la recitaluri de step ardelenesc pe piese populare din care nu putea lipsi la un moment dat constatarea iminentă “Io îs pui de moroșan”. Contemplînd curioși prezențele feminine, am concluzionat că ne-am cam ratat concediile cînd am ales să plecăm cu prietenele prin țări străine, în loc să inventăm o delegație solo urgentă în interes de serviciu, unde altundeva decît în Maramureș.

Au urmat tot felul de toasturi, dansuri, hore, sîrbe, pînă și trance, vreme în care Mazda BT50 adormise liniștită într-un ditamai șanțul, în care nu a cutezat nimeni vreodată în istoria Borșei să parcheze. Tulburați de tulburelul care curgea în rîuri repezi la ultimul act al evenimentului, vreo 10 băieți ne-au silit să deranjăm Mazda din somnul adînc și să o convocăm în fața restaurantului, fiindcă, au consfințit ei, este cea mai tare mașină 4×4 pe care au văzut-o. Întrebîndu-i de ce își doresc să repoziționăm pick-up-ul, ne-au spus că ar fi mai bine să încetăm cu întrebările și să cuplăm tracțiunea integrală.

În mai puțin de un minut, ne-am trezit cu mireasa la dreapta șoferului și am primit ordin să ne cocoțăm pe văi și munți. Părtași la Răpirea din Borșa, am accelerat torturînd stînci, copaci și alte dovezi palpabile ale naturii străbune și extrem de primitive. Garda la sol de 18 cm a luptat cum nu se putea mai bine cu terenul ostil, iar ampatamentul de 3 metri i-a facilitat miresei drumul prin văzduh. “Oprește aici!” – veni poruncă din partea vînătorilor de recompensă. Iuți la mînie și aprigi, tîlharii au fost de neînduplecat și au obținut pe loc două sticle de țuică scoțiană, somînd apoi să atingem 100 km/h în 12,5 secunde.

Cele două axe cu came acționau cele 16 valve în cei mai rapizi pași și, într-un timp relativ scurt pentru dimensiunile lui BT50, am blocat accelerația la 160 km/h. Pe drumul de întoarcere către local, mireasa a mai uitat din necaz admirînd habitaclul masculin al mașinii. Mulțumită că nu s-a ghemuit în spațiul restrictiv din spate, s-a distrat pornind aerul condiționat, coborînd geamurile electrice față-spate și incomodîndu-ne poziția de pilotaj în încercările sale de a ne deregla oglinzile electrice. Am înțeles-o cu sinceritate, aceste dotări deloc high-end fiind cumva niște uneltiri ale Necuratului unde s-atîrnă harta-n cui.

Nici nu am ajuns bine la restaurant, că băieții s-au pus pe consumat combustibil cu cifră alcoolică de 80 grade. Nici pe departe obosită după proba off-road, BT50 gemea după și mai multă aventură, dar ne-am cerut scuze, motivînd delăsarea noastră printr-o stare cruntă de moțăială. Din nou în horă, ne-am atîrnat speranțele de gîtul domnișoarelor din țara Maramureșului și am îndeplinit pe mai departe misiunile gastrice postaperitive. La sosirea tortului, Mazda a fost greu de ținut la ușă, dorindu-și să treacă pragul (cel al localului), cu jantele ei de 16”, înaintea miresei.

Mustrînd-o pentru lipsa de politețe și pofta de glucide, a înroșit pe loc discurile de frînă ventilate față și tamburii de pe puntea spate. La crăpat de ziuă, ne-am trezit în postura mai puțin plăcută de a achita nota distracției noastre. Pentru noi și Mazda BT50, am plătiti un pic peste prețul DDP al modelului testat – 25.721 euro. A doua zi, față-n față cu aspirina de potroace, mirii și invitații au sorbit dintr-o bucată revitalizantul, apoi și-au luat adio cu lacrimi în ochi de la vedeta nunții, Mazda BT50, declarînd-o pick-up-ul de onoare al Maramureșului.
În Borșa, pe plaiuri maramureșene, de unde izvorăște Iza odată cu pălinca din zorii zilei, Mazda BT50 cu dublă cabină a spus “Da” destinului offroad. Printre nuntași sulemeniți ca la oraș și datini stipulate în normativul regional, pick-up-ul japonez cu ascendent în Ford a făcut furori. Urmașul indicativului B2500 a tranzitat la faza BT50 prin interjecția zoom-zoom – familiară și chiar familială asiaticilor aflați sub protectorat american.

În drum spre Maramureș, patria automobilelor importate din Italia, cele 1.855 kg nu au solicitat direcția prea mult, mașina comportîndu-se exemplar, mai ales în curbe, acolo unde fuseserăm atenționați că va trebui să compensăm din pedalier balansul de mase față-spate. Deformare profesională sau lipsă de rațiune, nu ne-am putut abține și am scos la șosea toți cei 143 de CP disponibili la 3.500 rpm, care au galopat fără nechezături în regim turbat de viteză pînă la destinație.

Întîmpinați cu pîine și sare, cum numai în Ardeal puteam avea parte de așa ceva, am garat camioneta în fața bisericii și ne-am pus pe degustat pînă a doua zi, cînd fericitul eveniment avea să se petreacă. Dis-de-dimineață, ne-am ospătat cu mămăligă made in Ardeal și ne-am îmbrăcat în straie de gală. La primărie, lucrurile au decurs strună și alaiul a luat drumul bisericii. După lupte de stradă cu româhhnii pursînge deciși să ia cu asalt bena BT-ului, am înțeles că trebuie să stăvilim cumva mulțimea.

În timp ce mirii își jurau credință pe viață, iar popii consimțeau la “condamnarea” prietenului nostru, am ales să dăm pîine și circ mulțimii, suind pe capotă o veritabilă moroșancă. Paralel cu mașina lungă de 5,075 metri, a apărut ca de nicăieri o făcătură dubioasă, cu alură de cabalină, îmbrăcată în straie tradiționale. În pofida rugăminților noastre de a părăsi zona, animalul s-a încăpățînat să ia parte la shooting, pretextînd că nu există nuntă fără prezența sa în tot Ardealul, cît îi el de mare.

Explicîndu-i că noi lucrăm la o revistă în care caii-putere se trag din kilowați și nu din iepe, exemplarul de munte proaspăt potcovit ne-a asigurat că poate furniza motorului de 2.500 cc un cuplu mai mare de 330 Nm/1.800 rpm. Zis și făcut, i-am controlat buletinul și, convingîndu-ne că nu poartă numele Irinel, l-am lăsat să facă front comun cu minora aleasă dintr-o mulțime de multe altele la fel de calificate.

Afișînd aparatul de fotografiat – confundat de majoritatea sătenilor cu un corn pentru chemat cerbii la împerechere –, Adriana (mica maramureșeană) s-a luminat instantaneu și a săvîrșit cu un profesionalism rar întîlnit prima ședință foto. Ne-am asumat riscul de a fi alergați cu furcile prin Borșa și am insitat să imortalizăm și însurățeii alături de Mazda noastră. Impresionați de docilitatea celei din urmă, Adi și Alina, flancați de către nași, au acceptat să încadreze viitoarea logodnică a multor proprietari. În drum spre local, mesenii, adică 450 de oameni, și-au făcut încălzirea gîlgîind țoiuri de tărie în remorca bietei Mazda.

Silită să accepte o haită de cotropitori într-un spațiu confortabil cu dimensiunile (L/l/h) de 1,53/1,8/0,46 m, camioneta nu a resimțit mare lucru, față de cele 3 tone pe care le poate duce mult și bine. Conștienți că cei 70 de litri de motorină turnați în București nu ne vor ajunge la nesfîrșit, am oprit într-o benzinărie și, după ce ne-am convins că la pompă curge motorină în loc de horincă, am alimentat rezervorul în limita consumului mixt de 8,9 litri la 100 km.