Dacia Logan Van
Am 25 de ani si inca stau cu parintii. Tragic, stiu. Tocmai din aceasta cauza, m-am hotarit sa ma mut. Cautind prin diferite ziare, de la A la Z, am sesizat ca posesorii de garsoniere (nici nu am indraznit sa ma uit la “2 camere”) bat fierul cit inca e cald si fixeaza preturi prohibitive pentru locuintele fara utilitati, in care colcaie insecte mutante. Astfel ca m-am hotarit sa imbin doua utile cu placutul si am ajuns la dealer-ul Dacia Renault. Nu prea m-au inteles, m-au indrumat catre un agent imobiliar si, daca nu gaseam rezolvare nici acolo, urma Spitalul 9, unde sigur mi-ar fi indeplinit dorinta vreun “pestisor de aur” fara remediu. Am facut cum m-a taiat capul si, pina la urma, m-am pricopsit pentru trei zile cu un Logan furgon, sa-mi fac damblaua si sa vad cum pot locui intr-o garsoniera pe patru roti. Am trecut la volan, mi-am pus centura si am demarat cu grija, schimbind in 2.500 de turatii. Nimic rau, nimic bun. Masina se cambra bine pe drum, curbele le lua cu precautie, iar habitaclul nu zdranganea.
Bun, bun, am trecut-o prin foc si para in toate conditiile, mai putin incarcata. Cum stateam eu si incercam sa sinapsez printre watii care-mi bubuiau foarte fidel in cutia craniana, mi-a rasarit in fata Innova, un magazin autentic de mobila, care, in curind, isi va vinde scump pielea (ma refeream la material) si lemnele celor pretentiosi. Numai piese una si una in magazin (aici, includem si vinzatoarele), plus decoratiuni interioare de un bun-gust ireprosabil. Desi mi-a fost un pic jena sa ma prezint intr-o locatie de cinci stele cu fosta Cenusareasa a Europei de Est in industria automobilelor (o campanie Dacia a spus-o, nu noi), am constientizat la final ca mi-am demarat actiunea cu o preconceptie falsa. Visul meu se contura, nimic nu ma mai oprea… in scurt timp aveam sa-mi concretizez dezideratul de a combina doua utile (casa plus masina) cu placutul (locuit, respectiv placerea de a condce).
L-am chemat pe Stoico (fotograful nostru) sa ma imortalizeze in noua mea locuinta. A fost de acord si nu mi-a luat bani, fiindu-mi prieten. Lipseau insa citeva dintre acele condimente care confera intimitate unei camarute cochete. Zis si facut, am devenit brusc o femeie obsedata de floricele-n cosulete si luminarele parfumate. Cu acordul lui Stoico, am ales imortele viu colorate, sa mai alunge din monotonia sumbrului carosaj, propice doar pentru carat baxuri cu tigari de contrabanda. Dupa ce am decorat locul si cu o pernita, foarte utila noaptea, ultimul pas a fost o cafea gratuita din partea magazinului de mobila.
Am citit ziarul (oarecum contorsionat sau mai bine n-as fi avut prelungirea fireasca a corpului, numita cap), am sezut in Lotus (si, culmea lui Bivolaru, nu am avut parte de un goldenshower – pour les connaisseurs) si am adormit in siguranta, la adapostul termic al ziarelor de dimineata. La capat de drum, m-a vizitat cel dintii oaspete si am fost nevoit sa-i inchid lui Stoico usile in nas, fotograful nostru actionand precum un paparazzi fanatic si surprinzandu-mi pozitia la care m-a silit prima musafira.